Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru înfăța

ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. A îmbrăca cu o față de pernă, de plapumă etc. ◊ Expr. A înfăța patul = a schimba lenjeria patului. – În + față.
ÎNFĂȚÁ, înfắț, vb. I. Tranz. (Cu privire la plăpumi, perne, așternut) A îmbrăca cu rufărie (curată). (Cu pronunțare regională) La căpătîi, un cultuc înfațat cu cit, ale cărui flori albastre sau roșii de-abia mai mijeau. HOGAȘ, M. N. 137.
înfățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfắț, 2 sg. înféți, 3 înfáță; conj. prez. 3 să înféțe
înfățá vb., ind. prez. 1 sg. înfăț, 2 sg. înféți, 3 sg. și pl. înfáță; conj. prez. 3 sg. și pl. înféțe
ÎNFĂȚÁ vb. a îmbrăca. (A ~ o pernă.)
A înfăța ≠ a desfăța
A ÎNFĂȚÁ înfăț tranz. (perne, plapume, așternuturi) A îmbrăca cu fețe curate. /în + față
înfățà v. a primeni (fețele de perină).
înfắț, a v. tr. (d. față. – Se conjugă ca învăț. V. răsfăț). Pun saŭ schimb fața uneĭ perne saŭ uneĭ plapome.
ÎNFĂȚA vb. a îmbrăca. (A ~ o pernă.)

înfăța dex online | sinonim

înfăța definitie

Intrare: înfăța
înfăța verb grupa I conjugarea I