ÎNDUPLECÁ, îndúplec, vb. I. 1. Tranz. A face să cedeze, să accepte, să consimtă; a determina, a convinge, a hotărî (pe cineva) să facă ceva. Îi făcu mustrări amare că-l părăsește în împrejurări grele pentru el și încercă să-l înduplece să rămînă pe loc. CĂLINESCU, E. 381. Două eleve veniră și vesele, vorbarețe, aprinse de joc, îl rugară frumos și-l înduplecară. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec. EMINESCU, O. I 116. 2. Refl. A ceda, a se lăsa convins (de rugămințile și argumentele cuiva sau sub imboldul unor sentimente proprii). Ghiță, Ghiță, se tînguia dînsa; lasă băiatul în pace; înduplecă-te. SADOVEANU, M. C. 18. Și se-nduplecă omul nostru, de mila copiilor. RETEGANUL, P. I 43. După multe rugăciuni se înduplecă. ISPIRESCU, L. 73. Nu cumva să te îndupleci de rugămintea lui! CREANGĂ, P. 225.