ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezeit divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livr.) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

ÎNDUMNEZEÍRE s. f. (Livr.) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livresc) A zeifica. Geniul grec... a îndumnezeit pe acești inventatori primitivi [ai focului]. GHEREA, ST. CR. III 189. ♦ A glorifica, a preamări, a diviniza. Eu am îndumnezeit în accente nepieritoare o franțușcă (= franțuzoaică) cu ochelari și cu ciuboțele. HOGAȘ, DR. II 61.

ÎNDUMNEZEÍRE, îndumnezeiri, s. f. (Livresc) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație; p. ext. beatitudine. A sărutării flacără suavă Umple-al nostru suflet cu-ndumnezeiri. MACEDONSKI, O. I 113. O noapte de acele ce nu le poți uita, Care... pun pe frunte raze de îndumnezeire. ALECSANDRI, P. I 133.

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

îndumnezeíre (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

îndumnezeí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndumnezeiáscă

îndumnezeíre s. f., g.-d. art. îndumnezeírii

ÎNDUMNEZEÍ vb. v. deifica, diviniza, zeifica.

ÎNDUMNEZEÍRE s. v. deificare, divinizare, zeificare.

A ÎNDUMNEZEÍ ~iésc tranz. 1) A trata ca pe o divinitate; a diviniza; a zeifica. 2) fig. A ridica în slavă; a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /în + Dumnezeu

îndumnezeì v. a diviniza: zile luminoase, ’ndumnezeite AL.

îndumnezeire f. divinizare: pun pe frunte raze de ’ndumnezeire AL.

îndumnezeĭésc v. tr. (d. Dumnezeŭ). Deific, divinizez. Vechĭ. Îndumnezeĭez (v. intr.). Devin zeŭ.

îndumnezeíre f. Divinizare.

îndumnezei vb. v. DEIFICA. DIVINIZA. ZEIFICA.

îndumnezeire s. v. DEIFICARE. DIVINIZARE. ZEIFICARE.

îndumnezeí, îndumnezeisc vb. IV. Tranz. A adora pe cineva ca pe Dumnezeu; a diviniza, a preamări. ♦ A glorifica, a preamări. ♦ Refl. A deveni asemănător cu Dumnezeu. – Din pref. în- + Dumnezeu.

îndumnezeíre, îndumnezeiri s. f. Faptul de a (se) îndumnezei; participarea credinciosului la viața lui Dumnezeu prin energiile necreate; conținutul ontologic al comuniunii dintre om și Dumnezeu; divinație, adorație, zeificare. – Din îndumnezei.