ÎNDESTÚL², -Ă, îndestuli, -e, adj. Care este în cantitate suficientă, p. ext. în cantitate sau în număr mare; mult, destul². Cumetre îndestule te-așteaptă însă-n drum... cu dînsele la ceartă apucă-te. MACEDONSKI, O. II 163. Nu tăgăduiești cu îndestulă siguranță. NEGRUZZI, S. III 450. Semne de frăție, dovadă de iubire Le-a dat ea îndestulă. ALEXANDRESCU, M. 28. Au fost îndestule necazurile ce-am tras. CONACHI, P. 180.