ÎNDÁTĂ adv. Imediat, numaidecât; fără întîrziere. Nu te duci?... – Ba da, îndată. ARGHEZI, P. T. 132. După ce se înțelese cu calul, scoase din urechea lui cea dreaptă o perie și o aruncă înapoi. Îndată se făcu o pădure mare. ISPIRESCU, L. 25. Mihai îi trimise îndată doi soli. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ (Precedat de prep. «de») Răspunsul... nu veni de îndată. ODOBESCU, S. II 80. ◊ Loc. prep. Îndată după. A doua zi, îndată după dejun, Titu Herdelea se retrase să se pregătească pentru plecarea la Lespezi. REBREANU, R. I 159. S-a suit pe scaunul domniei... îndată după zaveră. GHICA, S. A. 48. ◊ Loc. conj. (De) îndată ce = imediat ce, după ce, cînd. Îndată ce sosise, Lăpușneanul porunci. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ Expr. Îndata-mare = în cea mai mare grabă. Cîteva femei alergară indata-mare și pregătiră un divan într-o odaie luminoasă. SADOVEANU, O. I 37. – Formă gramaticală: (în expr.) îndata.