ÎNDÎRJÍRE s. f. Acțiunea de a (se) îndîrji; înverșunare, întărîtare, rezistență îndărătnică. În inima Anei crescuse pe nesimțite o îndîrjire pe care nu și-ar fi bănuit-o. V. ROM. iulie 1953, 104. Dreptățile poporului să fie mai presus de îndîrjirea lor [a boierilor]. SADOVEANU, N. P. 50. Are o voce alterată, plină de-ndîrjire. SAHIA, N. 16.