ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia în chip de coroană. 2. Fig. A desăvârși o activitate, o operă etc.; a încorona (3). [Prez. ind. și: încunún] – În + cunună.

ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. ducere la bun sfârșit; desăvârșire. – V. încununa.

ÎNCUNUNÁ, încunún și (mai rar) încununez, vb. I. Tranz. (Mai ales poetic) 1. A așeza (pe capul cuiva) o cunună ca semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc. (v. încorona); p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia, în chip de coroană. Scena se petrece la poalele unei stînci păduroase pe care o încunună un castel feudal cu... metereze. ODOBESCU, S. III 59. Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună, Le clădesc apoi în stoguri și cu stuh le încunună. ALECSANDRI, P. A. 127. ◊ Fig. Era uscată și subțirică, privind drept cu ochii ce păreau rotunzi, și soarele îi încununa frumusețea anilor ei tîrzii. SADOVEANU, N. P. 44. Soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. (Refl.) S-a făcut ziuă; s-a încununat de trandafiri răsăritul. SADOVEANU, M. C. 206. 2. Fig. A realiza. Vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință. ALEXANDRESCU, M. 15.

ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. desăvîrșire, ducere la bun sfîrșit. Nașterea Republicii Populare Romîne a însemnat încununarea cu o victorie istorică a luptei de secole duse de poporul muncitor romîn pentru libertate și independență națională. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 55. [Fiind mutat la București] cariera lui de magistrat model... își găsea o încununare mai puțin vagă. C. PETRESCU, C. V. 10.

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

încununá vb., ind. prez. 1 sg. încunun/încununéz, 3 sg. și pl. încununeáză

încununáre s. f., g.-d. art. încununării; pl. încununări

ÎNCUNUNÁ vb. 1. v. încorona. 2. (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

ÎNCUNUNÁRE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) *2. (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

A ÎNCUNUNÁ ~éz tranz. 1) A aprecia în mod solemn, punând cunună pe cap. 2) A împodobi cu ceva în formă de cunună; a încorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia cu o realizare de prestigiu; a încorona. Și-a ~at activitatea cu o capodoperă. /în + cunună

A SE ÎNCUNUNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre activități, opere etc.) A ajunge la bun sfârșit, dovedindu-se vrednic (de ceva). ~ de succes. /în + cunună

încununà v. 1. a (se) încorona: încunună pe viteazu ’nvingător AL.; 2. fig. a încheia, a termina: încunună vieața-i cu o moarte de erou OD. [V. cunună].

încunún și -éz, a -á v. tr. (d. cunună). Încoronez: a încununa un învingător. Fig. Încheĭ, termin bine: o moarte eroică a încununat vĭața luĭ. V. cunun.

ÎNCUNUNA vb. 1. a încorona, (înv.) a cununa. (L-a ~ cu flori.) 2.* (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

ÎNCUNUNARE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) 2.* (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei.