Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru ├«ncuietoare

├ÄNCUIETO├üRE, ├«ncuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care ├«ncuie ceva. ÔÖŽ Fig. Dificultate, situa╚Ťie grea ├«n care se afl─â cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,├«ntreb─âri) Care este greu de rezolvat, la care este greu de r─âspuns.- ├Äncuia + suf. -toare.
├ÄNCUIETO├üRE, ├«ncuietori, s. f. Dispozitiv care ├«ncuie ceva. ÔÖŽ Fig. Dificultate, situa╚Ťie grea ├«n care se afl─â cineva. ÔÇô ├Äncuia + suf. -toare.
├ÄNCUIETO├üRE, ├«ncuietori, s. f. Dispozitiv cu care se ├«ncuie o u╚Ö─â, o fereastr─â, o lad─â etc. R├«c├«i mu╚Öchiul care ascunsese ├«ncuietoarea. GALACTION, O. I 256. Nu era ├«ncuiat cu vro ├«ncuietoare me╚Öte╚Öugit─â. ISPIRESCU, U. 98. Pune p-un l─âc─âtu╚Ö singur ├«ntr-o pivni╚Ť─â ╚Öi zi-i s─â-╚Ťi fac─â o ├«ncuietoare. NEGRUZZI, S. III 406.
încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri
├ÄNCUIETO├üRE s. 1. v. clan╚Ť─â. 2. v. z─âvor.
ÎNCUIETOÁRE ~óri f. Dispozitiv cu care se încuie. /a încuia + suf. ~toare
├«ncuietoare f. 1. unealt─â de ├«ncuiat; 2. ├«ncuierea p├óntecelui, constipa╚Ťiune.
├«ncu─şeto├íre f., pl. or─ş. Mecanizm de ├«ncu─şat (ca broasca, clan╚Ťa, clampa).
încuietór adj. m., pl. încuietóri; f. sg. și pl. încuietoáre
├ÄNCUIETOARE s. 1. clan╚Ť─â, iv─âr, (reg.) zimpirig, (Mold.) clamp─â, (Transilv.) clenci, (Ban.) clen╚Ťaic─â, (prin Transilv.) r─âtez, (Ban.) ╚Önal─â, (Transilv. ╚Öi Olt.) verver. (~ la broasca u╚Öii.) 2. iv─âr, z─âvor, (pop.) r─âtez, (reg.) rigl─â, (prin Ban.) rez─â. (~ la u╚Ö─â.)

încuietoare dex online | sinonim

încuietoare definitie

Intrare: încuietoare
încuietoare substantiv feminin
Intrare: încuietor
încuietor adjectiv