ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a (se) încovoia. – V. încovoia.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. (Despre ființe sau părți ale corpului) A se curba în formă de arc; a se arcui. Se încovoaie sub o izbucnire de plîns. SAHIA, N. 37. Dar brațele-i goale, unul se încovoaie in sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celălalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55. Dinaintea gurei de la sobă se încovoia o mîță albă, care torcea de mulțămire. ALECSANDRI, O. P. 95. ◊ Tranz. Părintele Ionaftan își încovoie trupul slab și începu urcușul prin umezeala desișurilor. SADOVEANU, O. VII 209. (Fig.) Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie. EMINESCU, O. I 51. ◊ Refl. (Despre obiecte) Își alese o sabie cam ruginită, dar cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21. ♦ Fig. (Despre persoane) A se umili. Eminescu... nu s-a încovoiat niciodată; era un om dintr-o bucată. CARAGIALE, N. S. 15. Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan Pe lîngă cei mai din coadă boierași de la divan? HASDEU, R. V. 125.

ÎNCOVOIÉRE, încovoieri, s. f. Faptul de a fi încovoiat; curbare, arcuire. Încovoierea unui fier. ▭ Gînditor, urmărea fumul țigării, cu același surîs trist și absent, uitat pe buzele cu încovoieri amare la colțul gurii. C. PETRESCU, A. 287. Nesfîrșite se desfășură-n zarea înaltă încovoierile munților, cu coamele-n lumină, cu brîie de umbră pe la încheieturi. VLAHUȚĂ, O. A. II 135.

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

încovoiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 sg. și pl. încovoáie, 1 pl. încovoiém; ger. încovoínd

încovoiére s. f., g.-d. art. încovoiérii; pl. încovoiéri

ÎNCOVOIÁ vb. 1. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) îndoi, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovârda. (A ~ o bară metalică.) 2. v. apleca. 3. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) îndoi, a (se) strâmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 4. v. gârbovi. 5. a se coroia. (I s-a ~ de tot nasul.) 6. v. încovriga.

ÎNCOVOIÉRE s. 1. arcuire, curbare, îndoire, (rar) flexiune, (înv. și reg.) încujbare. (~ unei bare.) 2. v. îndoire. 3. v. aplecare. 4. v. flexiune. 5. v. încovrigare.

A (se) încovoia ≠ a (se) îndrepta

A încovoia ≠ a descovoia, a dezdoi

A se încovoia ≠ a se dezdoi

Încovoiere ≠ dezdoire

A SE ÎNCOVOIÁ mă încovói intranz. A căpăta formă de arc; a se arcui; a se îndoi; a se curba. ◊ A i ~ spinarea a se gârbovi. /cf. sl. kovati

A ÎNCOVOIÁ încovói tranz. A face să se încovoaie; a coroia; a arcui; a cambra; a curba. Vântul încovoaie copacii. /cf. sl. kovati

încovoià v. a (se) îndoi, a (se) pleca în jos: își încovoaie genuchii.4 [Dintr’un primitiv covoià, vechiu-rom. covăì, de origină necunoscută].

încovóĭ și -ĭéz, a -ĭá v. tr. (V. covăĭesc și șovăĭesc. – Încovoĭ, încovoaĭe, încovoĭem, -ĭațĭ, -oaĭe; să încovoaĭe; încovoind). Îndoĭ, curbez. V. refl. Ramurile se’ncovoaĭe de greutatea poamelor. – În Cov. a covoĭa. V. încujbez, ocimpesc.

ÎNCOVOIA vb. 1. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) îndoi, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovîrda. (A ~ o bară metalică.) 2. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și reg.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile s-au ~ de rod.) 3. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) îndoi, a (se) strîmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 4. a se cocîrja, a se cocoșa, a se gheboșa, a se gîrbovi, a se îndoi. (Bietul om, s-a ~ de tot de bătrînețe.) 5. a se coroia. (I s-a ~ de tot nasul.) 6. a (se) incîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) îndoi, (reg.). a (se) încîrjoia. (Cîinele își ~ coada.)

ÎNCOVOIERE s. 1. arcuire, curbare, îndoire, (rar) flexiune, (înv. și reg.) încujbare. (~ unei bare.) 2. curbare, îndoire, strîmbare. (~ unui cui.) 3. aplecare, culcare, culcat, curbare, înclinare, îndoire, plecare. (~ crengilor încărcate de rod.) 4. arcuire, curbare, flexiune, îndoire. (Mișcări de ~, în gimnastică.) 5. încîrligare, încolăcire, incovrigare, îndoire. (~ cozii unui cîine.)