ÎNCLINÁRE, înclinări, s. f. Acțiunea de a (se) înclina și rezultatul ei. 1. Ușoară îndoire spre pămînt; aplecare. Îi mulțămim, el ne răspunde printr-o înclinare și se retrage cu demnitate. SADOVEANU, E. 139. Zoe îmi răspunse printr-o rece înclinare din cap. BOLINTINEANU, O. 386. 2. Fig. Atracție, înclinație. Biografii au arătat în jurul nașterii lui Eminescu o înclinare către fabulos și controversă. CĂLINESCU, E. 42. Poate să fi moștenit de la tatăl său înclinarea spre literatură. SADOVEANU, E. 214. ♦ (Învechit) Simpatie, afecțiune; dragoste, iubire. Ea cu un tînăr are înclinare. PANN, P. V. I 56. 3. (Geom.) Înclinație (2).