ÎNCHIABURÍT, -Ă, închiaburíți, -te, adj. Devenit chiabur; îmbogățit. [Casele] amîndouă cu stăpînii gospodăriți și închiaburiți. GALAN, Z. R. 89.

închiaburí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închiaburésc, imperf. 3 sg. închiabureá; conj. prez. 3 să închiabureáscă

închiaburí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. închiaburésc, imperf. 3 sg. închiabureá; conj. prez. 3 sg. și pl. închiabureáscă

închiaburí s. f., g.-d. art. închiaburírii; pl. închiaburíri

ÎNCHIABURÍ vb. a se îmbogăți, a se înavuți, (pop.) a se chiaburi. (Un individ care s-a ~.)

încheaburésc v. tr. Fam. Fac cheabur, îmbogățesc.

ÎNCHIABURI vb. a se îmbogăți, a se înavuți, (pop.) a se chiaburi. (Un individ care s-a ~.)