încét (înceátă), adj. – 1. Lent, lin. – 2. (Adv.) Fără grabă, domol, binișor. – 3. (Adv.) Cu glas coborît, molcom. – Var. cet. Mr. înțet. Lat. quetus, în loc de quietus (Pușcariu 813; Densusianu, Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958; DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke, Ital., 16), cf. alb. kjet, it. chetto (v. it. cetto), prov. quet, fr. coi, sp., port. quedo; pentru comp. cu în-, cf. împrejur, înainte, etc. – Der. înceta, vb. (a se opri, a face o pauză, a domoli; a fi eliberat din funcție; a termina; a dispărea; a scădea, a se micșora), der. intern, sau din lat. quetãre (Pușcariu 814; Candrea-Dens., 845; DAR); neîncetat, adv. (fără întrerupere, în mod continuu); încetini, vb. (a slăbi, a opri, a face mai lent); încetineală, s. f. (lipsă de iuțeală); încetinitor, s. n. (care micșorează viteza); încetinel (var. încetișor), adv. (agale; ușurel).