înțiglá (a ~) (pop.) (-ți-gla) vb., ind. prez. 3 înțigleáză

înțiglá vb. (sil. -gla), ind. prez. 1 sg. înțigléz, 3 sg. și pl. înțigleáză

înțiglá, înțigléz, vb. I (reg.) 1. a ascuți. 2. (refl.) a vorbi cu glas răstit și ascuțit; a se pițigăia. 3. a înțepa, a străpunge.

înțăgléz și (maĭ rar) înțigléz v. tr. (d. țaglă, frigare). Vest. Înțepenesc (mersu, mișcările). Ascut și aspresc (vocea). V. refl. Merg țeapăn: Țiganu se înțăgla în uniformă. Mă înfig, vorbesc ascuțit și aspru: mitocanca se înțăgla la ĭa. V. înțiglesc.

înțigléz, V. înțăglez.