ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. 1. Facultate, putere de a pricepe, de a pătrunde un fenomen, o situație, o idee. Deodată, privind pieziș la ochii ei, avu înțelegerea că ea de mult bănuiește toate. SADOVEANU, B. 160. Să se ducă la școlile de adulți ca să învețe și să-și ascută înțelegerea. id. E. 26. Poeziile pe care le învață [copiii] pe dinafară... rămîn departe de înțelegerea lor. VLAHUȚĂ, O. A. 188. ♦ (Învechit) Pricepere. Mihai avea destulă înțelegere spre a constitui acest stat. BĂLCESCU, O. II 289. 2. Bunăvoință față de situatia (grea a) cuiva, faptul de a lua parte la necazurile cuiva, de a le împărtăși. În ochii lui Matei, pînă atunci reci și răi ca niște ochi de șarpe, scăpără o luminiță de înțelegere, de interes. GALAN, B. I 413. Robenii, ori de cîte ori le-a stat în putință, s-au arătat oameni cu suflet și cu înțelegere pentru cumpenile vieții. id. Z. R. 45. 3. Aranjament, acord, învoială. Pe estradă, după înțelegere, s-a urcat întîi Toma Ganovici, pe vremuri ceferist. GALAN, Z. R. 17. ◊ Expr. A lua înțelegere (cu cineva) = a cădea de acord, a ajunge la învoială (cu cineva asupra unui lucru). Venea să ia înțelegere cu Bologa în privința serviciului de noapte. REBREANU, P. S. 63. ♦ Relații pașnice, prietenie, pace. Oamenii sovietici sînt încredințați că colaborarea culturală internațională contribuie la progresul științei, culturii, artei, la înțelegerea între popoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 373, 1/3. ◊ Bună înțelegere = acord deplin.