2) împrumút, a -á v. tr. (lat. im-promútuo, -áre, d. mútuus, mutual, d. mutare, a muta; it. improntare, fr. emprunter). Daŭ cu condițiunea de a mi se restitui cu procent orĭ fără: a împrumuta pe cineva c’o pușcă, cu banĭ saŭ a împrumuta cuĭva o pușcă, niște banĭ. Ĭaŭ cu condițiunea de a restitui: a împrumuta de la cineva ceva. Fig. (după fr.). Daŭ, fac să imiteze de la mine: Româniĭ aŭ împrumutat Ungurilor cuvîntu „plăcintă” (palacsinta). Ĭaŭ, adopt: Româniĭ aŭ împrumutat de la Ungurĭ cuvîntu „samă” (szám). V. refl. Ĭaŭ cu condițiunea de a restitui: mă împrumut cu ceva de la cineva. – Fals: a împrumuta ceva cuĭva cu înț. de „a te împrumuta cu ceva de la cineva” (după fr. emprunter quelque chose à quelqu’un). – Vechĭ și împromutez, prumut și aprumut.