Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru împroprietări

ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren agricol, a unui lot de casă, a unui imobil etc. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar.
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren, asupra unei locuințe. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar.
ÎMPROPRIETĂRÍ, împroprietăresc, vb. IV. Tranz. A atribui cuiva dreptul de proprietate asupra unui teren. O mică parte a țărănimii romîne și maghiare... fusese împroprietărită la 1864. IST. R.P.R. 436. – Pronunțat: -pri-e-.
împroprietărí (a ~) (-pro-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 să împroprietăreáscă
împroprietărí vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. împroprietăreáscă
A împroprietări ≠ a desproprietări, a expropria
ÎMPROPRIETĂRÍ vb. IV. tr. A atribui cuiva drepturi de proprietate (mai ales asupra unui teren agricol). [Pron. -pri-e-, p.i. -resc. / < proprietar].
ÎMPROPRIETĂRÍ vb. tr. a atribui cuiva drepturi de proprietate. (< în- + proprietar)
A ÎMPROPRIETĂRÍ ~ésc tranz. (persoane) A înzestra cu o proprietate; a face să devină proprietar. ~ țăranii cu pământ. [Sil. îm-pro-pri-e-] /în + proprietar
împroprietărí v. a face proprietar: țăranii au fost împroprietăriți întâi prin legea din 1864.
împroprietărésc v. tr. Fac proprietar: țăraniĭ aŭ fost împroprietărițĭ pin legea de la 1864 ș. a.
împroprietări, împroprietăresc v. t. v. împodobi.

împroprietări dex online | sinonim

împroprietări definitie

Intrare: împroprietări
împroprietări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -pri-e-