Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru împăcăciune

ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune.
ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Înv.) Împăcare. – Împăca + suf. -ăciune.
ÎMPĂCĂCIÚNE, împăcăciuni, s. f. (Învechit și arhaizant) Împăcare. Eu, după legea veche, țin la o împăcăciune. CAMILAR, N. II 296. Începu a se sătura de un amor fără sfezi, fără împăcăciuni. NEGRUZZI, S. I 21.
împăcăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni
împăcăciúne s. f. (sil. -ciu-), g.-d. art. împăcăciúnii; pl. împăcăciúni
ÎMPĂCĂCIÚNE s. v. împăcare.
împăcăcĭúne f. Acțiunea de a saŭ de a te împăca.
împăcăciune s. v. ÎMPĂCARE.

împăcăciune dex online | sinonim

împăcăciune definitie

Intrare: împăcăciune
împăcăciune substantiv feminin
  • silabisire: -ciu-