ÎMBUMBÁ, îmbúmb, vb. I. Tranz. (Reg.) A încheia un nasture, petrecându-l prin cheotoare; a încheia în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. [Var.: îmbumbiá vb. I] – În + bumb.

ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba.

ÎMBUMBÁ, îmbúmb, vb. I. Tranz. (Reg.) A încheia un nasture, petrecându-l prin cheotoare; a încheia în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. [Var.: îmbumbiá vb. I] – În + bumb.

ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba.

ÎMBUMBÁ, îmbúmb, vb. I. Tranz. (Mold., Transilv.) A încheia, petrecînd nasturii prin cheotoare. (Atestat în forma îmbumbia) Locotenentul Ghenea sări în picioare îmbumbiindu-și nasturii. C. PETRESCU, Î. II 3. – Variantă: (rar) îmbumbiá, îmbumbiez, vb. I.

ÎMBUMBIÁ vb. I v. îmbumba.

îmbumbá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îmbúmbă

îmbumbá vb., ind. prez. 1 sg. îmbúmb, 3 sg. și pl. îmbúmbă

ÎMBUMBÁ vb. v. încheia, închide.

ÎMBUMBÁRE s. v. încheiere, închidere.

A îmbumba ≠ a dezbumba

Îmbumbare ≠ dezbumbare

A ÎMBUMBÁ îmbúmb tranz. reg. (obiect de îmbrăcăminte) A încheia în bumbi. /în + bumb

îmbúmb, a -á v. tr. (d. bumb). Est. Încheĭ pin ajutoru bumbilor: îmĭ îmbumb haĭna. V. refl. Mă îmbumb la haĭnă.

îmbumba vb. v. ÎNCHEIA. ÎNCHIDE.

îmbumbare s. v. ÎNCHEIERE. ÎNCHIDERE.

îmbumbá, îmbumb, vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A închide nasturii la haină. 2. (fig.) A închide ochii, a muri: „Atâta îmi doresc: să îmbumb ochii liniștit” (Moșul Zaharia, loc. Mara, 2004). – Din în- + bumb „nasture” (Scriban, DEX, MDA).

îmbumbá, îmbumb, vb. tranz., refl. – 1. A închide nasturii la haină. 2. (fig.) A închide ochii: „Atâta îmi doresc: să îmbumb ochii liniștit” (Moșul Zaharia, loc. Mara, 2004). – Îm- + bumb „nasture” + -a.