ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl;, a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A înșela, a minți pe cineva. – În + broboadă.

ÎMBROBODÍT1 s. n. Îmbrobodire. – V. îmbrobodi.

ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.

ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi capul cu o broboadă, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un văl; a (se) învălui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A convinge pe cineva să accepte realitățile așa cum îi sunt înfățișate, împiedicându-l să vadă adevăratul lor aspect. – În + broboadă.

ÎMBROBODÍT1 s. n. Îmbrobodire. – V. îmbrobodi.

ÎMBROBODÍT2, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboadă, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amăgit, înșelat, păcălit. – V. îmbrobodi.

ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A acoperi capul cuiva cu o broboadă sau cu altă învelitoare. O săteancă bătrînă o îmbrobodea pe Hanora cu o basma. CAMILAR, N. I 103. [Îl] înfășase și-l îmbrobodise ca pe copii. ȘEZ. II 200. (Refl.) S-a îmbrobodit și s-a cinchit înaintea vetrei. SADOVEANU, O. I 329. ◊ Fig. Nori cenușii, încărcați mai mult de pulberea ridicată de pe drumuri decît de ploaia din cer, îmbrobodesc zarea îndepărtată. CAZABAN, V. 136. Pîcla deasă-mbrobodește munții nalți. ALECSANDRI, P. III 642. (Refl.) Ceriul cel limpede se îmbrobodește cu nori întunecoși. RUSSO, O. 24. 2. Fig. A înșela, a minți, a păcăli. V-au îmbrobodit și pe voi, măi feciori... rîse Cocoran. CAMILAR, TEM. 160. Dacă erai înțeles cu ei și-ai vrut să mă îmbrobodești, atunci ești un pungaș. PAS, Z. II 172. Spui tu drept, mamă, nu mă îmbrobodești cu vreo minciună? GALACTION, O. I 73. Vă pot... spune în față curat cine sînt și cum v-am îmbrobodit și v-am jucat. GHICA, A. 691. – Prez. ind. și: îmbróbod (CONTEMPORANUL, IV 44).

ÎMBROBODÍT, -Ă, îmbrobodiți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Cu capul acoperit de o broboadă sau de altă învelitoare. O tătarcă îmbrobodită și cu șalvari săraci împingea din șolduri o vacă fără ugeri în pășunea de spini a cîmpiei sterpe. ARGHEZI, P. T. 160. Se arată-n preajma mea Trei năluci îmbrobodite. MACEDONSKI, O. I 133. ◊ Fig. Un vînt umed adusese peste noapte nouri urîți, și acuma cerul era îmbrobodit pînă în marginile zării. SADOVEANU, O. IV 91. 2. Fig. Păcălit, înșelat. (Substantivat) Toată lumea vedea și toată lumea rîdea de îmbroboditul de bărbat. POPESCU, B. III 140.

îmbrobodí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 să îmbrobodeáscă

îmbrobodí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrobodésc, imperf. 3 sg. îmbrobodeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbrobodeáscă

ÎMBROBODÍ vb. (Transilv.) a se încârpui.

ÎMBROBODÍT s. v. îmbrobodire.

A îmbrobodi ≠ a dezbrobodi

A se îmbrobodi ≠ a se dezbrobodi

Îmbrobodit ≠ dezbrobodit

A ÎMBROBODÍ ~ésc tranz. 1) (capul) A acoperi cu o broboadă. 2) fig. A înconjura din toate părțile (ca într-un văl). 3) fig. fam. A face să nu vadă adevărul, păcălind cu abilitate; a încălța. [Sil. îm-bro-] /în + broboadă

îmbrobodì v. 1. a acoperi capul miresei cu o broboadă (în ziua de cununie); 2. fig. a acoperi cu un văl: lacrimile îmbrobodiră fulgerarea ochilor lui BĂLC.; 3. fam. a captiva, a seduce: îl îmbrobodești ca p’o muiere PANN.

îmbrobodésc și (Olt. Munt. vest) probodésc v. tr. (d. broboadă saŭ bg. pobradĭy, îmbrobodesc). Acoper capu cu broboada. Fig. Îmbolmojesc, păcălesc, înșel.

ÎMBROBODI vb. (Transilv.) a se încîrpui.

îmbrobodi, îmbrobodesc v. t. a convinge pe cineva să accepte realitatea așa cum îi este înfățișată, împiedicându-l să vadă adevăratul ei aspect; a înșela

îmbrobodit, -ă, îmbrobodiți, -te adj. amăgit, înșelat, păcălit