ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură.

ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsătură (violentă), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tură.

ÎMBRÎNCITÚRĂ, îmbrîncituri, s. f. Faptul de a (se) îmbrînci; brînci.

îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri

îmbrâncitúră s. f., g.-d. art. îmbrâncitúrii; pl. îmbrâncitúri

ÎMBRÂNCITÚRĂ s. 1. v. îmbrâncire. 2. (concr.) brânci, ghiont, izbitură, îmbrânceală, împinsătură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potârnog. (O ~ zdravănă.)

îmbrîncitúră f., pl. ĭ. Brîncă (acțiunea și modu de a îmbrînci): din doŭă îmbrînciturĭ l-a dat afară. – Și -ătură.

ÎMBRÎNCITURĂ s. 1. ghiontire, îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncire, împingere, înghionteală, inghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire. 2. brînci, ghiont, izbitură, îmbrînceală, împinsătură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potîrnog.