ÎMBLĂCÍU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, făcută dintr-un băț gros, articulat cu o prăjină lungă, cu care se bat păioasele și legumele cu păstăi pentru a separa semințele din teacă sau din coajă. Ai dat de vro două-trei ori cu îmblăciul în arie. SBIERA, P. 253. ◊ Expr. A măsura cuiva vorba cu îmblăciul = a nu înțelege nimic din ce spune cineva. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151.