ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

ÎNÁLT, -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălțime. ♦ (Despre ființe) De statură mare. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuțit², subțire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanței; superior; deosebit, important; distins, măreț. ◊ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.

ÎNÁLT², -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se întinde mult în sus; foarte ridicat. Copac înalt. Stîlp înalt. ▭ După ce merse cale lungă, depărtată, ajunse la niște munți mari și înalți. ISPIRESCU, L. 19. Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. EMINESCU, O. I 231. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ◊ Fig. Ziua era înaltă, limpede și satul trosnea de ger și de tăcere. PREDA, Î. 75. Noaptea era înaltă și senină. SADOVEANU, F. J. 371. Era vădit că inima ei tînără trăia, în ziua aceea, o zi de înaltă primăvară. GALACTION, O. I 180. ◊ (Adverbial) Cartea de literatură trebuie să fie înalt onorată de tovarășii noștri cei mai tineri. SADOVEANU, E. 47. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). Carpații meridionali au pasuri înalte. ♦ (Despre oameni) De statură mare. Sînt ceva mai înalt de cum eram iarna trecută. STANCU, D. 72. Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Badiu-nalt și subțirel, Parcă-i tras printr-un inel... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. 2. (Despre sunete sau despre voce) Care are un număr mare de oscilații pe secundă; ascuțit, subțire. Cînd îl găsiră, dădu un țipăt înalt și se prăbuși asupra trupului fiului ei. DUMITRIU, N. 154. Dădu cu glas înalt tonul cîntecului. CAMILAR, N. I 41. ◊ (Adverbial) Au văzut-o mai întîi, și au auzit cum vorbește de înalt? DUNĂREANU, CH. 22. Ciobanul striga înalt: Ăst țap îi dau, nu-i dau alt. PANN, P. V. III 11. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. Curent de înaltă tensiune. ▭ Din marea sală a mașinilor, pe conductorii liniei de înaltă tensiune va începe să curgă spre uzinele țării energia electrică produsă la Sîngeorgiu. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2831. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Superior; important, distins, măreț. Un viteaz care merge la așa slujbă înaliă... ISPIRESCU, L. 13. Era pe lîngă aceasta un mare poet, cu cea mai nobilă și mai înaltă fantazie. CARAGIALE, O. III 236. Nu bănuia că soarta îi scosese înainte un oaspete așa de înalt. id. ib. 63. – Variantă: nalt, -ă (MACEDONSKI, O. I 27, SBIERA, P. 231, CREANGĂ, P. 126, ALECSANDRI, P. II 19) adj.

ÎNÁLT¹, înalturi, s. n. Înălțime. Dar nu mai cade ca-n trecut în mări din tot înaltul. EMINESCU, O. I 181. ◊ Înaltul cerului (sau văzduhului) = bolta cerească. În sfîrșit, s-a coborît, din înaltul cerului, noaptea. STANCU, U.R.S.S. 114. Un unghi de cocoare trece prin înaltul văzduhului. SADOVEANU, O. I 566. Cade din înaltul ceriului. EMINESCU, N. 23.

înált adj. m., pl. înálți; f. înáltă, pl. înálte

înált adj. m., pl. înálți; f. sg. înáltă, pl. înálte

ÎNÁLT adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. înălțime. (În ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut. 5. adj. ales. 6. adj. v. important. 7. adj. v. ridicat.

Înalt ≠ jos, mic, scund

înált (înáltă), adj. – 1. Care se ridică mult în sus. – 2. De statură mare. – 3. Superior, eminent. – 4. (Înv.) Mîndru, trufaș. – 5. (S. n.) Înălțime. – Var. nalt, înnalt. Mr. (a)naltu, megl. nalt. Lat. altus (Pușcariu 802; Candrea-Dens., 836; REW 387; DAR), cf. alb. naljtë, it., sp., port. alto, prov. aut, fr. haut, cat. alt. Prezența lui în- a fost explicată diferit, ca reprezentant al lat. in alto, adv. folosit ca adj. (REW; DAR) sau ca influență a vb. înălța (Pascu, I, 34). S-ar explica poate mai bine din rațiuni de fonetică sintactică, pe baza unor expresii ca în altul (cerului), din alt, înțelese ca în nalt, din nalt; ceea ce ar explica și preferința pop. pentru forma nalt, în loc de înalt. Cf. ALR, I, 60. Der. înălța (mr. analțu, megl. nalț), vb. (a ridica; a urca; a ridica în slăvi; a dura, a construi, a edifica; refl., a se împăuna), care poate fi la fel de bine der. intern de la înalt, ca și un lat. *altiāre (Diez, I, 17; Pușcariu 803) sau *inaltiāre (Candrea-Dens., 837; REW 385; DAR), cf. it. alzare, sard. altsare, prov. aussar, fr. hausser, cat. alsar, sp. alzar, port. alcąr; înălțător, adj. (sublim); înălțare, s. f. (ridicare; sărbătoare creștină care se ține la 40 de zile de Paști; mîndrie, trufie); înălțător, s. n. (dispozitiv de ochire la puști, tunuri etc.); înălțat, adj. (luminat, strălucit, titlu onorific); înălțătură, s. f. (înălțime); înălție, s. f. (înv., Alteță); înălțime, s. f. (distanță de la nivelul pămîntului pînă la un punct; Alteță); preaînălța, vb. (a slăvi), din sl. prĕvŭznosti, sec. XVI, înv.; preaînălțat, adj. (luminat).

ÎNÁLT¹ ~tă (~ți, ~te) (în opoziție cu scund și jos) 1) Care se întinde mult în sus. Casă ~tă. ◊ Frunte ~tă frunte lată, mare. 2) Care se află la mare înălțime. Loc ~. 3) Care este mare de statură; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, mărime etc.). Curent electric de ~tă tensiune. Recoltă ~tă. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subțire. Notă ~tă. /<lat. in altum

ÎNÁLT² ~uri n. v. ÎNĂLȚIME. ◊ ~ul cerului bolta cerească; firmament. /<lat. in altum

înalt a. 1. ridicat: munte înalt; 2. fig. distins prin rang: pozițiune înaltă; 3. mare de talie: tânăr înalt; 4. superior, sublim: gânduri înalte. [Lat ALTUS]. ║ n. înălțime: în ’naltul cerului, văzduhul pământului POP.

Podu-Înalt n. localitate în jud. Vasluiu, unde Ștefan cel Mare repurta o victorie asupra Turcilor (1475).

înált și nalt și (est) nant, -ă adj. (lat. in, în, și altus, înalt, care e un part. d. álere, a nutri; it. sp. pg. alto, sic. autu, fr. haut, pv. aut, cat. alt. V. aliment). Mare, care se ridică maĭ sus de cît alțiĭ: munte, copac, om înalt. Fig. Distins pin rang, aŭgúst: un înalt personagiŭ, o pozițiune înaltă. Superior, sublim: cugetărĭ înalte. Muz. Ascuțit, de sus: voce înaltă. S. n. fără pl. În înaltu ceruluĭ, foarte sus, la mare înălțime.

ÎNALT adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. înălțime. (În ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut, ascuțit, subțire, (reg.) țiflitor. (Sunete ~.) 5. adj. ales, aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, mare, nobil, (înv. și pop.) mărit, slăvit, (înv.) blagorod, blagorodnic, (grecism înv.) evghenicos, evghenis, (fam. și peior.) simandicos. (Face parte dintr-o familie ~.) 6. adj. important, însemnat, (înv.) însemnător. (Deține un post ~.) 7. adj. ridicat, superior. (Nivel ~ de trai.)

ALTAIUL ÎNALT (GOV’ ALTAJN [altáin]), sistem muntos în Asia Centrală (C.S.I., Mongolia), alcătuit din granite și gnaise. Lungime: c. 500 km. Alt. med.: 2.400 m. Alt. max.: 4.506 m (vf. Beluha). Vegetație de deșert montan.

HIMALAYA ÎNALTĂ, cea mai înaltă treaptă a munților Himalaya, a cărei altitudine depășește 8.000 m în nouă vârfuri (Chomolungma, Lhotse, Makalu, Annapurna I ș.a.). Lățime: 50-90 km. Limita zăpezilor persistente se află între 4.500 și 5.500 m. Numeroși ghețari.

ÎNALTUL COMISARIAT AL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU REFUGIAȚI. organism creat la Geneva, în 1950, cu scopul de a asigura protecția internațională a refugiaților care, prin definiție, nu beneficiază de protecția țării de origine. Premiul Nobel pentru pace (1954 și 1981).

PODUL ÎNALT, Lupta de la ~, nume sub care mai este cunoscută bătălia de la Vaslui (1475).

ÎNALT adj. Naltul, Ioniță (Meșt. Cr.)

a pupa înalt expr. (obs., glum.) a practica felația.

BĂRBAT ÎNALT băbălău, cal, girafă, Godzila, haldău, măgăoaie, plăvan.

frunte înaltă expr. (iron.) chelie.