țeapă

ȚEÁPĂ, (1, 2, 3, 4, 5) țepi, s. f., (6) țepe, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de tortură); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după cosire. 3. (În forma țep; mai ales la pl.) Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (În forma țep; mai ales la pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. 5. Așchie. 6. (Fam.) Înșelăciune. [Var.: țep s. m.] – Cf. sl. čepati.

*țeápă² (înșelăciune) (fam.) s. f., g.-d. art. țepei; pl. țepe

țeápă s. f. 1993 (arg.) Înșelătorie v. șmenui; loc. vb. a da/trage o țeapă A înșela ◊ „Și C. a dat o țeapă la Dacia Felix.” R.l. 29 IV 96 p. 24. ◊ „A tras o țeapă” Ev.z. 14 XI 96 p. 8 (comunicat Mihaela Macovei)

a da țeapă expr. 1. a înșela, a escroca. 2. (adol.) a pleca dintr-un local fără a achita nota de plată. 3. a absenta de la o întâlnire.

a lua plasă / țeapă expr. a se păcăli, a se fraieri.

țeapă, țepe s. f. 1. păcăleală. 2. pagubă provocată cuiva de un infractor (prin furt, escrocherie, spargere, evaziune fiscală). 3. penis. 4. contact sexual.

ȚEÁPĂ, țepe, s. f. [+] (Arg., în expr.) A da (sau a trage) țeapă = a păcăli, a înșela, a escroca, a frauda; a țepui. ◊ A lua țeapă = a fi păcălit, înșelat, escrocat; a se țepui.