șonțit

ȘONȚÍT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Despre ființe) Schilodit, șchiop, infirm; (despre lucruri) strîmb, diformat, aplecat într-o parte. Masa îi va părea strîmb pusă, patul șonțit, perdelele într-o parte. GHEREA, ST. CR. I 65. ◊ Fig. Au rădicat astă literatură țigărită și șonțită, fără noimă, fără cap și rădăcină. RUSSO, S. 50. ◊ (Adverbial) Se îmbrăca cu ele pe dos și șonțit. DRĂGHICI, R. 237. ◊ (Substantivat, ca termen depreciativ pentru oameni) (Cu pronunțare regională) Ai să-mi dai samă de pehlivăniile tale, șonțîtule. ALECSANDRI, T. II 930.

ȘONȚÍT, -Ă, șonțiți, -te, adj. (Reg.) Schilodit, șchiop, infirm. ♦ Fig. (Despre lucruri) Strâmb, deformat. – V. șonți¹.

ȘONȚÍT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.

ȘONȚÍT adj. v. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, șchiop, urât, urâțit.

șonțít, -ă adj. (d. șonț). Fam. Cu mers ridicul saŭ cu haĭnele așezate ridicul pe trup (șolcăit): cine-ĭ șonțita asta? Adv. A merge șonțit, a nu merge normal, a cam șchĭopăta saŭ a te schimosi în mers.

șonțit adj. v. DEFORMAT. DESFIGURAT. POCIT. SCHIMONOSIT. SLUT. SLUȚIT. STRÎMB. STRÎMBAT. ȘCHIOP. URÎT. URÎȚIT.

șonțit adj., s. v. INFIRM. INVALID. SCHILOD.