înhăita

ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. A se întovărăși cu unul sau cu mai mulți inși în vederea săvîrșirii în comun a unor acțiuni (de obicei rele). Cînd s-a întors de-acolo s-a înhăitat cu alții. SADOVEANU, P. M. 70. Nu umbla prin mahalale Înhăitat cu haimanale. TEODORESCU, P. P. 338. – Pronunțat: -hăi-.

înhăitá vb. (sil. -hăi-), ind. prez. 1 sg. înhăitéz, 3 sg. și pl. înhăiteáză

ÎNHĂITÁ vb. (reg.) a se încârdoșa, a se încârdui. (Cum te-ai putut ~ cu el?)

A SE ÎNHĂITÁ mă ~éz intranz. A stabili relații de tovărășie condamnabilă. /în + hăită

înháĭt și înhăĭtéz (mă), a -á v. refl. (d. haĭtă). Iron. Formez haĭtă, bandă, mă înturluc, mă încîrdoșez: s’a înhăĭtat cu niște bețivĭ.

ÎNHĂITA vb. (reg.) a se încîrdoșa, a se încîrdui. (Cum te-ai putut ~ cu el?)

înhăita, înhăitez v. r. a se întovărăși / a intra în cârdășie cu persoane dubioase