unduire

UNDUÍRE, unduiri, s. f. Acțiunea de a undui și rezultatul ei; mișcare în unde, în valuri sau, p. gener., asemenea undelor unei ape. ♦ Fig. Modulare, vibrare, mlădiere a unui sunet, a vocii. – V. undui.

UNDUÍRE, unduiri, s. f. Acțiunea de a undui și rezultatul ei; mișcare în unde, în valuri sau, p. gener., asemenea undelor unei ape. ♦ Fig. Modulare, vibrare, mlădiere a unui sunet, a vocii. – V. undui.

UNDOIÁRE s. f. v. unduire.

UNDOÍRE s. f. v. unduire.

UNDUIÉRE s. f. v. unduire.

UNDUÍRE, unduiri, s. f. Acțiunea de a undui și rezultatul ei; mișcare (sau iluzia unei mișcări) în valuri. Asfințitul aprinde focurile sale rubinii în unduirile fluviului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2816. ◊ (Prin analogie) Ochii cătau departe peste unduirile domoale ale întinderii de pămînt. V. ROM. august-septembrie 1952, 208. Pe trotuarul încă bolovănit cu unduiri de gheață, aluneca mereu cînd pe un picior, cînd pe celălalt. CAMIL PETRESCU, N. 28. ◊ Fig. Obrajii gingaș modelați aveau unduiri de crin. CAMIL PETRESCU, O. I 515. ♦ Modulare, vibrare, mlădiere a unui sunet. [Glasul] a căpătat pe urmă o unduire tristă. PAS, Z. I 78. – Variante: undoiáre (EMINESCU, O. I 141), undoíre (SADOVEANU, P. S. 207), unduiére (C. PETRESCU, Î. II 96) s. f.

unduíre s. f., g.-d. art. unduírii; pl. unduíri

unduíre s. f., g.-d. art. unduírii; pl. unduíri

UNDUÍRE s. învălurare, ondulare. (~ suprafeței unei ape.)

undoiare f. mișcare de undulațiune: fig. undoiarea unei iniști EM.

UNDUIRE s. învălurare, ondulare. (~ suprafeței unei ape.)