ud

UD, -Ă, (1) uzi, -de, adj., (2) uduri, s. n. 1. Adj. Plin, îmbibat de apă sau de alt lichid; îmbibat de umezeală, foarte umed; murat (3). ♦ (Despre ochi) Plin de lacrimi; înlăcrimat. ♦ Plin de nădușeală; transpirat, asudat. ♦ (Despre copiii mici) Care a urinat pe el. 2. S. n. Urină. Bășica udului. – Lat. udus.

UD, -Ă, uzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Pătruns, îmbibat de apă sau de alt lichid; îmbibat de umezeală, foarte umed; murat (3). ♦ (Despre ochi) Plin de lacrimi; înlăcrimat. ♦ Plin de nădușeală; transpirat, asudat. ♦ (Despre copiii mici) Care a urinat pe el. 2. S. n. Urină. Bășica udului. – Lat. udus.

UD², -Ă, uzi, -de, adj. Acoperit, pătruns, plin de apă sau de alt lichid; foarte umed. Cu mîinile ude, cum spăla o cratiță, ieși la portiță, în uliță. REBREANU, R. II 31. Flori albastre tremur’ ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ Fig. Veni și ziua de asalt, Cea zi de sînge udă. ALECSANDRI, P. A. 207. ◊ (Despre persoane, întărit prin «pînă la piele», «leoarcă» etc.) Ud pînă la piele cum eram, nu puteam să mai gonesc ideea că aș putea să aprind cu lemnăria aceasta un foc. GALACTION, O. I 81. Joe se făcu un cuc și căzu la picioarele Junonei, ud leoarcă și tremurînd de frig. ISPIRESCU, U. 12. ◊ (Poetic, despre lucruri care implică ideea de umiditate) Ai prins a plînge Lacrimi ude și cu jale De dorul drăguței tale. SEVASTOS, N. 148. Nourași prefăcuți în neguri ude. CONACHI, P. 262. ◊ (Substantivat) Udul de ploaie nu se teme (= cel copleșit de nevoi nu se teme de alte neajunsuri). ♦ (Despre ochi) Plin de lacrimi; înlăcrimat. Îmi era teamă să nu observe copiii că am ochii uzi. C. PETRESCU, Î. II 235. ♦ Plin de nădușeală; asudat. Nu era zi să nu lepede boierul măcar două-trei perechi de palme pe obrajii uzi de trudă a vreunuia. MIRONESCU, S. A. 88.

ud¹ adj. m., pl. uzi; f. údă, pl. úde

ud adj. m., pl. uzi; f. sg. údă, pl. úde

UD adj., s. 1. adj. v. jilav. 2. adj. v. înlăcrimat. 3. adj. v. transpirat. 4. s. urină. (Bășica ~ului.)

Ud ≠ uscat

ud (-dă), adj. – 1. Înmuiat. – 2. Umed. – 3. (S. n.) Urină. – Mr., megl., istr. ud. Lat. ūdus (Pușcariu 1785; REW 9030), cf. vegl. yoit. – Der. uda, vb. (a muia, a umezi; a iriga, a trece un rîu printr-o regiune determinată; a urina; fam., a însoți o mîncare cu băutură); udat, s. n. (umezit; acțiunea de a urina); udătură, s. f. (muiere, umezire; înv., secreție, umoare; ciorbă, supă, aliment lichid; mîncare în general; băutură, vin; rouă); udeală, s. f. (umezeală, rouă; fam., băutură). Uda (mr., megl., istr. ud), trebuie să ajungă la lat. udāre (Pușcariu 1786; REW 9029).

UD² údă (uzi, úde) 1) și substantival (în opoziție cu uscat) Care este îmbibat (sau acoperit) cu apă sau alt lichid. Haină udă. Lemne ude. ◊ ~ul de ploaie nu se teme cel care a trecut prin multe greutăți nu se sperie ușor. Cu ochii uzi cu ochii plini de lacrimi. ~ de sudoare transpirat. 2) (despre copii mici) Care s-a urinat pe el (în scutece, în haine). /<lat. udus

1) ud, -ă adj. (lat. udus). Plin de apă (maĭ mult de cît umed și jilav): după ploaĭe pămîntu e ud. S. n., pl. urĭ. Eŭf. Urină.

UD adj., s. 1. adj. jilav, reavăn, umed, (rar) umedos, (reg.) puhav, revenos, (prin Transilv.) motov. (Un loc, un teren ~.) 2. adj. înlăcrimat, umed, umezit, (înv. și reg.) lăcrămos. (Cu ochii ~.) 3. adj. asudat, înnădușit, nădușit, transpirat, (prin Olt.) năboit. (Om foarte ~ din cauza căldurii.) 4. s. urină. (Bășica ~.)

să-ți bați copiii / copiii cu basca / copiii cu ziarul ud / copiii și nevasta expr. folosită ca hiperbolă într-o descriere