talisman

TALISMÁN, talismane, s. n. Amuletă. – Din fr. talisman.

TALISMÁN, talismane, s. n. Mic obiect despre care se crede că aduce noroc; amuletă. – Din fr. talisman.

TALISMÁN, talismane, s. n. (Astăzi livresc) Mic obiect, considerat în credințele mistice ca fiind înzestrat cu o forță magică supranaturală și avînd puterea de a da ajutor celor care îl poartă cu dînșii. V. amuletă, fetiș. Folosești întotdeauna cîte-un strașnic talisman, ce te-ajută la nevoie și te scapă de dușman. EFTIMIU, Î. 47. Aflai ca și el talismanul Tot raiul să pot să-l coprind. MACEDONSKI, O. I 197. A mării împărat... poartă-n frunte-o mare stea, Un talisman bogat. ALECSANDRI, P. I 146. ◊ Fig. Cotind uniforme în dreapta și în stînga cu zicerea «pardon», talisman care închide gura ghiontiților și călcaților, am alergat la celalalt capăt a galeriei. NEGRUZZI, S. I 38. ♦ (Rar) Semn de recunoaștere. Primarul întîrziază la cărți la club și-și trimite bastonul cu mîner de argint mecanicului de la uzină, pentru ca acesta să aibă un talisman că într-adevăr ordinul pornește de la dumnealui. BASSARABESCU, S. 23.

talismán s. n., pl. talismáne

talismán s.n., pl. talismáne

TALISMÁN s. v. amuletă.

TALISMÁN s.n. Mic obiect considerat de superstițioși ca având o forță magică, supranaturală de a-i ajuta pe cei care îl poartă; amuletă. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. talisman].

TALISMÁN s. n. amuletă. (< fr. talisman)

TALISMÁN ~e n. Obiect căruia i se atribuie virtuți magice de protejare a purtătorului; fetiș. /<fr. talisman

talisman n. 1. piatră sau bucată de metal căreia superstițiunea îi atribuia o putere extraordinară; 2. fig. ceea ce oferă un efect subit, miraculos: de aș avea a mării talisman AL.

*talismán n., pl. e (fr. talisman, d. ar. tylsamân, pl. d. tylsam, figură magică, d. gr. tálesma, rit; turc. tylsym. Obĭect căruĭa i se atribuĭe o putere supranaturală: a purta un talisman. V. amulet și sancă. – În sec. 16 cu înț. de „hoge” vine d. pers. dâniș-mand, învățat.

TALISMAN s. amuletă, (înv.) advar, baier. (Purta la gît un ~.)