profan

PROFÁN, -Ă, profani, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este ignorant într-un domeniu oarecare; neștiutor, nepriceput, ageamiu. 2. Care nu ține de religie, care nu reprezintă sau nu exprimă un punct de vedere religios; laic. 3. Care nu respectă lucrurile considerate sacre; necredincios. – Din fr. profane, lat. profanus.

PROFÁN, -Ă, profani, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este ignorant într-un domeniu oarecare; neștiutor, nepriceput, ageamiu. 2. Care nu ține de religie, care nu reprezintă sau nu exprimă un punct de vedere religios; laic. 3. Care nu respectă lucrurile considerate sacre; necredincios. – Din fr. profane, lat. profanus.

PROFÁN, -Ă, profani, -e, adj. 1. Care este ignorant într-un domeniu oarecare; neștiutor, nepriceput; (familiar) ageamiu. (Substantivat) E mirată, așa cum se miră profanii că filozofia se ocupă de lucruri care lor le par excesiv de simple. CAMIL PETRESCU, U. N. 479. Profane, turbarea-ți e semeață. Respectă măcar moartea în omul făr’de viață. ALECSANDRI, T. II 146. 2. Care nu ține de religie care nu reprezintă sau nu exprimă un punct de vedere religios; laic. Părinții mei m-au dat întîi la școalele profane. GALACTION, O. I 56. În disprețul legii, credința lui profană Din paraclis făcut-a capelă luterană. ALECSANDRI, T. II 164. Scriitorii noi, bisericești și profani, au introdus shimatismul (= schematismul) limbei grecești împreună cu o mulțime de ziceri, lepădînd pre cele romînești. NEGRUZZI, S. I 258.

profán adj. m., pl. profáni; f. profánă, pl. profáne

profán adj. m., pl. profáni; f. sg. profánă, pl. profáne

PROFÁN adj. v. laic.

PROFÁN adj., s. v. ignorant, necunoscător, neinițiat, nepriceput, neștiutor.

Profan ≠ sacru

PROFÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Neștiutor, nepriceput; (fam.) ageamiu. 2. (Persoană) care nu respectă preceptele religiei. ♦ Laic. [< fr. profane, lat. profanus].

PROFÁN, -Ă adj., s. m. f. 1. ignorant, neștiutor; (fam.) ageamiu. 2. (om) care nu ține de religie; laic. (< fr. profane, lat. profanus)

PROFÁN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu este inițiat într-un domeniu de activitate; neștiutor; ignorant. Sunt ~ în muzică. 2) Care nu respectă ceea ce este considerat de religie drept sfânt. 3) Care nu ține de religie; înstrăinat de religie; lumesc; laic. Artă ~ă. /<fr. profane, lat. profanus, ~a, ~um

profan a. 1. ce nu ține de ale religiunii: istorie profană; 2. contrar respectului pentru cele sfinte: vorbe profane. ║ m. 1. cel ce nu face parte dintr’o asociațiune religioasă; 2. fig. care nu e inițiat în misterele vr’unei științe sau arte. ║ n. lucru profan: a amesteca profanul cu sacrul.

*profán, -ă adj. (lat. profánus, d. pro, înainte, și fanum, templu, loc sfînt). Străin de lucrurile sfinte, lumeț, laic: istoria profană. Pin ext. Care ofensează cele sfinte: vorbe profane. Fig. Străin de o știință, de o artă, ignorant, nepriceput: un profan în filologie. Subst. Persoană străină de cler, de o asociațiune saŭ de o știință: a depărta profaniĭ.

PROFAN adj. laic, lumesc, mirean, mirenesc, pămîntean, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

profan adj., s. v. IGNORANT. NECUNOSCĂTOR. NEINIȚIAT. NEPRICEPUT. NEȘTIUTOR.