menaj

MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.

MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Conducere a treburilor casnice; activitatea gospodinei; gospodărie. ◊ Școală de menaj = școală specială pentru fete, în care se predau noțiuni de gospodărie. Obiect de menaj = obiect de uz casnic. 2. Căsnicie. ♦ Familie. [Pl. și: menaje] – Din fr. ménage.

MENÁJ, menajuri, s. n. 1. Gospodărie (limitată la treburile casei, uneori ale bucătăriei). Obiecte de menaj. ▭ Într-o cameră mică, Făceau împreună menaj Un moș, un actor și-o pisică. TOPÎRCEANU, B. 62. Dan se însărcina să se ocupe el de menaj. VLAHUȚĂ, O. A. III 135. 2. Căsnicie, căsătorie, viață conjugală. Cunoșteai menajul nostru: ideal! Nu mă întreba cînd plec, cînd mă întorc, de unde vin, ce-am făcut. C. PETRESCU, Î. II 124.

menáj s. n., pl. menájuri

MENÁJ s. 1. gospodărie. (Își face singură ~ul.) 2. v. căsnicie.

MENÁJ s. v. casă, cămin, familie.

MENÁJ s.n. 1. Gospodărie. 2. Familie, căsnicie, viață familială. [< fr. ménage].

MENÁJ ~uri n. 1) Administrare a treburilor casnice; gospodărie. 2) Trai în comun al unei perechi; căsătorie; căsnicie. /<fr. ménage

*menáj n., pl. urĭ și e (fr. ménage, d. lat. pop. *mansionáticum [devenit maisnage, menage], d. manére, mansum, a rămînea. V. mansiune). Barb. Gospodărie, căsnicie, conducerea internă a uneĭ case: femeile îngrijesc de menaj. Mobilele și celelalte obĭecte ale căsniciiĭ: aicĭ e un menaj întreg. Persoanele care compun o gospodărie, familie: în această casă-s doŭă menajurĭ.

menaj s. v. CASĂ. CĂMIN. FAMILIE.

MENAJ s. 1. gospodărie. (Își face singură ~.) 2. casă, căsătorie, căsnicie, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (Are un ~ ideal.)