mania

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A mînui. Știi să maniezi armele, Radule? ALECSANDRI, T. 1290. ◊ Fig. A discerne ceea ce este adevăr de ceea ce este minciună în cifrele ce măniază. I. IONESCU, M. 11. – Pronunțat: -ni-a.

maniá (a ~) (livr.) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 maniáză, 1 pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3 să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)

maniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. maniéz, 3 sg. și pl. maniáză, 1 pl. maniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. și pl. maniéze; ger. maniínd (sil. -ni-ind)

MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.

manià v. 1. a se servi cu mâna: a mania o armă; 2. fig. se zice de modul de a uza de instrumentele cugetării: a mania o limbă; 3. a dirija, a conduce, a administra: a mania afaceri, bani.

*maniéz v. tr. (fr. manier, îld. maneier, lat. pop. *manizare, it. maneggiare, a mînui, d. lat. manus, mînă. V. manej, manelă, remaniez). Mînuĭesc, umblu cu, întrebuințez: a mania armele, niște banĭ, (fig.) o limbă.

mania vb. v. MANEVRA. MANIPULA. MÎNUI.

Mania, în mitologia romană, veche divinitate de origine obscură. Mania era considerată drept mama manilor (v. și Manes).