feștelitor

feștelitor, ~oare [At: NEGRUZZI, S. III, 100 / Pl: ~i, ~oare / E: feșteli + -tor] 1- 2 smf, m (Reg; prt) (Persoană) care scrie urât Și: mâzgălitor. 3-4 smf, a (Persoană) care scrie prost.

FEȘTELITÓR, -OÁRE, feștelitori, -oare, adj., s. m. și f. (Reg.) (Persoană) care scrie urât sau prost, care mâzgălește. – Feșteli + suf. -tor.

FEȘTELITÓR, -OÁRE, feștelitori, -oare, adj., s. m. și f. (Reg.; peior.) (Persoană) care scrie urât sau prost, care mâzgălește. – Feșteli + suf. -tor.

FEȘTELITÓR, -OÁRE, feștelitori, -oare, adj. Care feștelește, care mîzgălește. ♦ (Substantivat; determinat prin «de hîrtie») Scriitor slab (care strică hîrtie degeaba). Te poftesc, strunește-ți limba, feștelitor de hîrtie. NEGRUZZI, S. III 100.

feștelitór (reg.) adj. m., s. m., pl. feștelitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. feștelitoáre

feștelitór adj. m., s. m., pl. feștelitóri; f. sg. și pl. feștelitoáre