bură

búră¹ sf [At: CORESI, PS. 125 / V: búria, buránă, boránă / Pl: ~re / E: vsl бypгa] Furtună.

búră² sf [At: MARDARIE, L. 2779 / Pl: ~re, ~ ri / E: ns cf it buriana] 1 (Dob complinit prin de ploaie) Ploaie măruntă, deasă și scurtă Si: burniță, (rar) bur, burat² (2), (reg) bureală, burlă, burliță, burnă. 2 (Reg; pex) Ceață. 3 (Reg; pan) Aburul care iese din mâncarea caldă. 4 (Reg; pex) Chiciură. 5 (Reg; pex) Promoroacă. 6 (Reg; pex) Polei. 7 (Reg) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg) Melodie după care se execută bura (7). 9 (Reg) Instrument de pescărie nedefinit mai îndeaproape.

búră³ sf [At: ANTIPA, P. 313 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Cârlig cu coadă pentru prins peștii din năvod Si: buret.

búră⁴ sf [At: ALRM I/II, h. 415 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Pânză care se pune pe fața mortului.

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.

BÚRĂ s. f. 1. (De obicei determinat prin «de ploaie») Ploaie măruntă și deasă, burniță. Vîntul sufla mai friguros, desfundînd iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. REBREANU, P. S. 87. Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. IBRĂILEANU, A. 155. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Pe fața albă, sticleau ochii în bură de lacrimi. SADOVEANU, O. I 250. Tremurînd ea licurește și se pare a se rumpe. Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. EMINESCU, O. I 76. 2. Ceață amestecată cu ploaie foarte măruntă. ◊ (Poetic) Cumnate Manole, a grăit uncheșul, de-acu dusu-m-am și eu. Mă întorc în bură și negură, cum spune cîntecul din bătrîni. SADOVEANU, N. F. 187. Bura piscului = ceața care acoperă vîrful unui munte sau al unui deal mai înalt, în zilele ploioase (uneori și în zilele senine).

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță. – Comp. sb. bura.

búră s. f., g.-d. art. búrei

BÚRĂ s. v. burniță.

BÚRĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

búră (buri), s. f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας,, lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s. f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s. f. (ceață); buratec, s. n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s. f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).

BÚRĂ ~i f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; burniță. /<sb. bura

bură f. 1. ploaie cu furtună; 2. ploaie măruntă și rece: pulberea de diamante cade fină ca o bură EM. [Vechiu-rom. bură, vifor = serb. BURA].

1) búră f., pl. ĭ (sîrb. bura, furtună [înț. pe care îl avea și vrom.], vsl. și rus. búrĕa, furtună; turc. bora, un vînt violent. V. zbîrlesc. Cp. cu boare. Bern. 1, 103). Vechĭ. Furtună. Azĭ. Început de ploaĭe, ploaĭe slabă. O bură de ploaĭe, o ploaĭe scurtă. Nord. Chiciură. V. burniță, ropot.

BURĂ s. (MET.) burniță, burnițeală, țîrcîială, țîrîială, (reg.) buruială, roureală.

bură s. v. CHICIURĂ. FURTUNĂ. PROMOROACĂ. VIFOR. VIJELIE.

búră, (bur), s.f. – Chiciură, burniță; stur de omăt (Rona), premug (Săpânța). – Cf. srb. bura (DEX); sl. burja „furtună”, cf. rus. bura, srb. bura „vânt dinspre nord” (Cihac); Lat. boreas, veneț. bora „vânt dinspre nord”.