balamuți

balamuți vt [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pzi: ~țesc / E: balamut cf rs бaлaмyтить] (Înv) A bârfi.

BALAMUȚÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.

balamuți vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.