țărănie

ȚĂRĂNÍE, (2) țărânii, s. f. 1. Condiția, starea, viața de țăran. 2. Vorbă, expresie țărănească. ♦ (Peior.) Bădărănie, mojicie, grosolănie. – Țăran + suf. -ie.

ȚĂRĂNÍE, (2) țărănii, s. f. 1. Condiția, starea, viața de țăran. 2. Vorbă, expresie țărănească. ♦ (Peior.) Bădărănie, mojicie, grosolănie. – Țăran + suf. -ie.

ȚĂRĂNÍE, (2) țărănii, s. f. 1. Condiția, starea, viața de țăran. Din țărănie întunecată, în condițiile sociale pe care le cunoaștem, de subt apăsările și opreliștile stăpînitorilor, răzbise troscotul acestui pămînt. SADOVEANU, E. 82. 2. Vorbă, expresie țărănească; (peiorativ) bădărănie, mojicie. Să audă urechile mele, în casa mea, țărăniile pe care... fiul tău le-a învățat. SADOVEANU, N. F. 7. Un boț cu ochi ce te găsești, o bucată de humă însuflețită din sat de la noi, și nu te lasă inima să taci; asurzești lumea cu țărăniile tale! CREANGĂ, A. 71.

țărăníe (comportament) s. f., art. țărănía, g.-d. art. țărăníei; (vorbe) pl. țărăníi, art. țărăníile

țărăníe (condiție de țăran, vorbă, expresie țărănească) s. f., art. țărănía, g.-d. art. țărăníei; (vorbe) pl. țărăníi, art. țărăníile

ȚĂRĂNÍE s. v. mitocănie.

ȚĂRĂNÍE s. v. țărănime.

ȚĂRĂNÍE ~i f. rar 1) Situație de țăran; viață de țăran. 2) peior. Vorbă sau faptă de țărănoi. [G.-D. țărăniei] /țăran + suf. ~ie

țărănie f. poveste țărănească: asurzești lumea cu țăraniile tale CR.

țărăníe f. Purtare saŭ vorbă de țăran (de mojic).

țărănie s. v. ȚĂRĂNIME.

ȚĂRĂNIE s. bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mahalagism, mitocănie, mîrlănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, vulgaritate, (pop.) mocofănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, ritănie, (rar fig.) necioplire. (Ai comis o ~; e de condamnat ~ lui.)