țuhăire

ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec.

ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec.

ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV, Tranz. (Regional) A purta de colo pînă colo, a pune la munci grele; a hărțui. Cine se scoală mai de dimineață acela e mai mare în sat la ei, de-i horopsește și-i țuhăiește mai rău decît pe vite. CREANGĂ, A. 154.

țuhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 să țuhăiáscă

țuhăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țuhăiáscă

țuhăì v. Mold. a maltrata: îi țuhăește mai rău decât pe vite CR. [Origină necunoscută].

țúhăĭ și -ĭésc v. tr. (imit. după vre-o interj. *țu, ța, ho). Nord. Fam. Pun la muncă prea grea, port prea mult: soldațiĭ aŭ fost țuhăițĭ răŭ în războĭ, aĭ țuhăit răŭ haĭna asta.