ȚUHĂÍ, țuhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A purta pe cineva încoace și încolo fără rost, a-l pune la munci grele; a hărțui, a plictisi, a sâcâi. – Et. nec.

țuhăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuhăiésc, imperf. 3 sg. țuhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țuhăiáscă