țintire

ȚINTÍ, țintesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta arma, luând drept țintă pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-și aținti, a-și fixa, a-și pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. și intranz. Fig. A năzui; a aspira, a râvni la ceva; a urmări ceva. – Din țintă.

ȚINTÍRE, țintiri, s. f. Acțiunea de a ținti și rezultatul ei. – V. ținti.

ȚINTÍ, țintesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta arma, luând drept țintă pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-și aținti, a-și fixa, a-și pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. și intranz. Fig. A năzui; a aspira, a râvni la ceva; a urmări ceva. – Din țintă.

ȚINTÍRE, țintiri, s. f. Acțiunea de a ținti și rezultatul ei. – V. ținti.

ȚINTÍ, țintesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndrepta arma luînd drept țintă pe cineva sau ceva; a ochi. Țintii cercul. Aruncai săgețile și zburară pe d-alături. DELAVRANCEA, O. II 99. ◊ Intranz. Fieștecare împușcătură doborea cîte unul din vrăjmași și mai ales din ofițeri, asupra cărora erau țintite flintele lor. NEGRUZZI, S. I 173. Prea rar se întîmpla de nu nimerea semnul în care țintea. DRĂGHICI, R. 152. (Cu pronunțare regională) Ștefan apucă arcul și săgeata, țînti și un vaiet dureros fu semnul că a nimerit năluca. ȘEZ. III 235. ♦ Fig. A face aluzie la ceva. (Cu pronunțare regională) A înțeles încotro o ținti vătavul. SBIERA, P. 294. 2. Fig. A-și îndrepta privirea țintă spre cineva sau ceva, a-și pironi ochii asupra unei ființe sau a unui lucru; a privi fix, a aținti, a pironi. Mă ținti cu ochii lui de oțel. SADOVEANU, O. I 420. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere cătră mine, Țintind în gol privirea-i corosivă. TOPÎRCEANU, B. 89. Cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra cărții... EMINESCU, N. 59. Vidra nici că se clintea, Ochii-n ochii lui țintea. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ Refl. (Despre ochi) A privi fix spre cineva sau ceva. O pajură mare Se-nalță mereu... Ochiu-i se țintește Tot spre cuibul meu. ALECSANDRI, P. I 197. ♦ A atrage atenția asupra unei ființe sau a unui lucru. Ținti îndată luarea-aminte a ocîrmuirii asupra sa. ARHIVA, R. I 1. 3. Fig. A năzui, a aspira, a rîvni la ceva, a tinde spre ceva, a urmări ceva. Pacea, traiul liniștit, Astea trebuie în țară... Astea veșnic am țintit. EFTIMIU, Î. 15. ◊ Intranz. Dezbaterile au avut un ton susținut de seriozitate și au țintit la găsirea mijloacelor de a îmbunătăți învățămîntul. SADOVEANU, E. 41. [Poetul] așa de sus țintește ș-atîta e de mare, Încît coprinde, totul: ceresc și pămîntesc! MACEDONSKI, O. I 109. Aste două rîuri de atunci țintesc Ca să se ajungă și nu se-ntîlnesc. BOLINTINEANU, O. 87. M-a silit numai dorința de a vedea contenind gîlcevile... care ținteau la răsipa țării și la pieirea mea. NEGRUZZI, S. I 149.

ȚINTÍRE, țintiri, s. f. Acțiunea de a ținti. 1. Ochire; (rar) semnul în care se ochește (v. țintă). Mreajă de funii făcînd, el atîrnă legat porumbelul Sus pe catargul înalt la vîrf, ca țintire săgeții. COȘBUC, AE. 98. 2. Fig. Năzuință, aspirație, țel, scop, țintă (II 3). Cuvîntul... prezenta... țintirile naționale și civilizatoare ale Asociațiunii. ODOBESCU, S. I 472. El n-are alte țintiri decît păstrarea păcii. BĂLCESCU, O. II 213. 3. Fig. (Rar, în expr.) Fără de țintire = în neștire, fără țintă. Nor ce treci făr’ de țintire! Eu ca tine sînt străin. BOLINTINEANU, O. 25.

țintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintésc, imperf. 3 sg. ținteá; conj. prez. 3 să ținteáscă

țintíre s. f., g.-d. art. țintírii; pl. țintíri

țintí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintésc, imperf. 3 sg. ținteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ținteáscă

țintíre s. f., g.-d. art. țintírii; pl. țintíri

ȚINTÍ vb. 1. a ochi, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. v. îndrepta. 3. v. aținti. 4. v. aspira.

ȚINTÍRE s. ochire, ochit, vizare. (~ unui obiectiv de atins.)

A ȚINTÍ țintésc 1. tranz. 1) A lua ca țintă; a lua la ochi; a ochi. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a ochi. 3) fig. A avea în vedere printr-o aluzie; a viza. 4) rar v. a aținti. 2. intranz. 1) A potrivi din ochi ținta pentru a putea nimeri; a ochi. 2) fig. A-și orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorință puternică); a năzui; a tinde; a aspira. /Din țintă

țintí v. 1. a fixa: țintesc ochii vesteji pe a veciniciei porți AL.; 2. fig. a avea drept țintă sau scop. [Tras din țintă].

țintésc v. tr. (d. țintă). Ațintesc, pironesc, privesc fix: a-țĭ ținti ochiĭ (Rar). Ochesc: a ținti bine. Fig. Am de scop: ce ținteștĭ?

ȚINTI vb. 1. a ochi, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. a îndrepta, a întinde, a întoarce, a ochi. (A ~ arma spre...) 3. a aținti, a fixa, a pironi, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig.) scufunda. (Îl ~ cu privirea; își ~ ochii pe...) 4. a aspira, a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.)

ȚINTIRE s. ochire, ochit, vizare. (~ unui obiectiv de atins.)