țelini

ȚÉLINĂ1, țeline, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară (Apium graveolens). – Din ngr. sélinon.

ȚÉLINĂ2, țelini, s. f. 1. Pământ care nu s-a lucrat niciodată sau care a fost lăsat mulți ani nelucrat; pârloagă. 2. Pășune, fâneață (naturală sau semănată). – Din bg., sb. celina.

ȚÉLINĂ1, țeline, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară (Apium graveolens). – Din ngr. sélinon.

ȚÉLINĂ2, țelini, s. f. 1. Pământ care nu s-a lucrat niciodată sau care a fost lăsat mulți ani nelucrat; pârloagă. 2. Pășune, fâneață (naturală sau semănată). – Din bg., scr. celina.

ȚÉLINĂ2, țeline și țelini, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu rizomul gros și cărnos, cultivată ca plantă culinară și medicinală (Apium graveolens). Prin verdețuri, poporul romîn înțelege toate zarzavaturile, dar mai ales morcovii, pătrunjelul, țelina, ridichea și sfecla. PAMFILE, A. R. 197.

ȚÉLINĂ1, țeline și țelini, s. f. Pămînt nearat sau lăsat mulți ani nelucrat; pîrloagă. Boii mei, cînd aud doină, Ară țelină și moină. NEGRUZZI, S. II 26. Munca a desfundat pămînturile, a scos buturugile, a rupt țelinile, cu un cuvînt, a dat valoare și preț pămîntului. I. IONESCU, P. 207. Uite, mergem să arăm, Țelina să despicăm, Că avem să semănăm. TEODORESCU, P. P. 484. ◊ Expr. (Despre pămînt) A rămîne în țelină = a rămîne nelucrat. Opri fierul plugului în pămîntul rămas în țelină, acoperit cu iarbă săracă. DUMITRIU, N. 146. ♦ Pășune, fîneață. Dă de o poiană cu o țelină frumoasă, în a cărei margine se afla un izvor. BOTA, P. 30.

țélină1 (plantă) s. f., g.-d. art. țélinei; pl. țéline

țélină2 (pământ nelucrat) (reg.) s. f., g.-d. art. țélinii; pl. țélini

țélină (plantă) s. f., g.-d. art. țélinei; pl. țéline

țélină (pământ nelucrat, pășune) s. f., g.-d. art. țélinii; pl. țélini

ȚÉLINĂ s. (BOT.; Apium graveolens) (reg.) seler, (Transilv. și Ban.) țeler, (înv.) achiu.

ȚÉLINĂ s. v. paragină.

țélină (-ne), s. f. – Plantă rădăcinoasă (Apium graveolens). – Var. înv. selina. Mr. selin. Mgr. σέλινον (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 130), prin intermediul sl. selina; alterarea consonantismului se datorează poate falsei analogii cu următorul cuvînt. Este dubletul lui țeler, din sb. seler < germ. Sellerie, cf. săs. Zäller.

țélină (-ni), s. f. – Pîrloagă, ogor necultivat. – Var. țălină. Sl. celi(z)na (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Conev 41), cf. bg., slov. celina, sb. cjelina. – Der. țelinos, adj. (deșert, sălbatic).

ȚÉLINĂ1 ~e f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina și frunzele ei cu aromă specifică, folosite drept condiment și în scopuri medicinale. [G.-D. țelinei] /<sl. seline, bulg. țelina

ȚÉLINĂ2 ~i f. Suprafață de pământ special necultivat un timp îndelungat; pârloagă. A valorifica ~a. ◊ A răsturna ~a a desțelini. [G.-D. țelinii] /<bulg., țelina, sb. cjelina

țeliní, pers. 3 sg. țelinéște, vb. IV (înv.) a se face țelină, pământ nelucrat.

țelină f. plantă ale cării frunze se mănâncă ca salată și al cării cotor se gătește ca mâncare (Apium graveolens). [Și selină = gr. mod. SÉLINON].

țelină f. pământ ce n’a fost încă lucrat. [Bulg. ȚELINĂ].

1) țélină f., pl. e și ĭ (ngr. și vgr. sélinon. V. pătrunjel). O plantă umbeliferă foarte aromatică cu rădăcina ca și a pătrunjeluluĭ saŭ maĭ des sferică (ápium gravéolens, cu varietatea ápium rapáceum). Frunzele și rădăcina eĭ se întrebuințează în bucătărie ca salată și condiment.

2) țélină f., pl. ĭ (bg. rus. cĭeliná). Pămînt nelucrat încă. V. pîrloagă.

ȚELINĂ s. paragină, pîrloagă, (pop.) părăgineală, (înv. și reg.) ogor, (reg.) hat, părăginitură. (Pămîntul a ajuns o ~.)

ȚELINĂ s. (BOT.; Apium graveolens) (reg.) seler, (Transilv. și Ban.) țeler, (înv.) achiu.

țélină, s.f. – v. țălină („pământ nelucrat”).