ștrengăresc

ȘTRENGĂRÉSC, -EÁSCĂ, ștrengărești, adj. De ștrengar, caracteristic ștrengarilor. – Ștrengar + suf. -esc.

ȘTRENGĂRÍ, ștrengăresc, vb. IV. Intranz. A se ține de pozne, de ștrengării; a umbla haimana; a hoinări. – Din ștrengar.

ȘTRENGĂRÉSC, -EÁSCĂ, ștrengărești, adj. De ștrengar, caracteristic ștrengarilor. – Ștrengar + suf. -esc.

ȘTRENGĂRÍ, ștrengăresc, vb. IV. Intranz. A se ține de pozne, de ștrengării; a umbla haimana; a hoinări. – Din ștrengar.

ȘTRENGĂRÉSC, -EÁSCĂ, ștrengărești, adj. (De obicei cu o nuanță de simpatie) De ștrengar (sau de ștrengăriță). Se ținea pe cal cu mare îndemînare, călărind pe o rînă, în mod ștrengăresc. D. ZAMFIRESCU, la CADE. O pălăriuță moale, cu boruri mici, lăsată puțin pe ceafă, îi dă un aer ștrengăresc. VLAHUȚĂ, O. A. 449.

ȘTRENGĂRÍ, ștreiigăresc, vb. IV. Intranz. și (rar) refl. A se ține de pozne, de năzbîtii; (despre copii) a se juca, a zburda, a hoinări. Cînd plecau la prăvălie, își trimeteau copiii la dascălul Chiosea, ca să nu ștrengărească pe uliță. GHICA, S. A. 74. După ce se ștrengărise toată ziua, căzuse sara ca un trunchi, de somn. ȘEZ. I 59.

ștrengărésc adj. m., f. ștrengăreáscă; pl. m. și f. ștrengăréști

ștrengărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștrengărésc, imperf. 3 sg. ștrengăreá; conj. prez. 3 să ștrengăreáscă

ștrengărésc adj. m., f. ștrengăreáscă; pl. m. și f. ștrengăréști

ștrengărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștrengărésc, imperf. 3 sg. ștrengăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștrengăreáscă

ȘTRENGĂRÍ vb. v. hoinări, vagabonda.

ȘTRENGĂRÉSC ~eásca (~éști) Care este caracteristic pentru ștrengari; propriu ștrengarilor. /ștrengar + suf. ~esc

ștrengăresc a. de ștrengar.

ștrengărì v. a fi ștrengar.

ștrengărésc, -eáscă adj. De ștrengar: glume ștrengăreștĭ.

ștrengărésc v. intr. Fac ștrengăriĭ: a ștrengări pin mahalale.

ștrengări vb. v. HOINĂRI. VAGABONDA.