ștemplu

ȘTÉMPEL, ștempele, s. n. 1. (Tipogr.) Vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă. 2. (Reg.) Pecete, ștampilă. – Din germ. Stempel.

ȘTÉMPEL, ștempele, s. n. 1. (Tipogr.) Vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă. 2. (Reg.) Pecete, ștampilă. – Din germ. Stempel.

ȘTÉMPEL, ștempele, s. n. 1. (Tipogr.) Vîrf de oțel gravat, cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă. 2. (Regional) Pecete, ștampilă. – Variantă: ștémplu s. n.

ȘTÉMPLU s. n. v. ștempel.

ștémpel (înv., reg.) s. n., pl. ștémpele

ștémpel s. n., pl. ștémpele

ȘTÉMPEL s. v. marcă, patriță, pecete, sigiliu, ștampilă, timbru.

ștémpel, ștémpele, s.n. (reg.) 1. inscripție, emblemă, semn, parafă. 2. instrument de ștampilat; ștampilă sigiliu, pecete. 3. timbru, marcă. 4. copac marcat care constituie semnul de hotar dintre două parchete de pădure. 5. (înv.; în forma: stempel) unealtă care servește la gravare sau perforare; poanson. 6. vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă; patriță. 7. (în exploatarea lemnului) fiecare dintre proptelele de lemn pe care se sprijină ulucul (jilipul) în porțiunile de teren accidental. 8. poarta stăvilarului.

ștempel s. v. MARCĂ. PATRIȚĂ. PECETE. SIGILIU. ȘTAMPILĂ. TIMBRU.

ștémpel, ștempeli, s.n. – (reg.) 1. Ștampilă, 2. Timbru, marcă poștală. – Din germ. Stempel „ștampilă, pecete” (DEX, MDA).