șabacă

ȘABÁC, s. n. v. șabacă.

ȘABÁCĂ, șabace, s. f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă, milieuri etc. [Var.: șabác s. n.] – Cf. tc. șebeke.

ȘABÁC s. n. v. șabacă.

ȘABÁCĂ, șabace, s. f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă, milieuri, etc. [Var.: șabác s. n.] – Cf. tc. șebeke.

ȘABÁCĂ, abace, s. f. Broderie (făcută de obicei cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă etc. Nu e lucru puțin o față de masă de pînză subțire, cu tot felul de șabace. STĂNOIU, C. I. 219.

!șabácă/șabác (reg.) s. f. / s. n., pl. șabáce

șabác s. n. /șabácă s. f., pl. șabáce

șabácă (șabáce), s. f. – Broderie în ajur. – Var. șabac, ceabac. Tc. mușabak (T. Papahagi, GS, VII, 296). Der. din tc. sebeke „plasă” (Tiktin) < it. sciabica (Candrea) este improbabilă. După Lokotsch, 1740, din tc. (arab.) șabaka „plasă, fileu”.

ȘABÁCĂ ~ce f. reg. Ajur executat pe un obiect din material textil (cămașă, față de masa etc.). [Var. șabac] /cf. turc. șebeke

șabac n. Mold. găurele (de broderie). [Origină necunoscută].

șabác n., pl. e (turc. mușabak, ar. müșebek, șabac, infl. de șebeke, it. sciábica, rețea). Sud și est. Ajur, găurele ornamentale făcute în pînză pin zmulgerea firelor și înodarea celor din bătătură: bluză cu șabace. Pe șabac, exact, cum trebuĭe. – La Tkt. -acă, dim. (P. P.) șăbăcea, pl. ele. – Și ceabac (munt. est.).