înrourat

ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi cu rouă. [Pr.: -ro-u-] – În + roura.

ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit, plin de rouă. [Pr.: -ro-u-] – V. înroura.

ÎNROURÁ, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi de rouă. (Fig.) Pleoapele băbuței se înrourară de lacrimi. MIHALE, O. 167.

ÎNROURÁT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit de rouă, umezit de rouă. Adîncurile înrourate ale codrilor se deșteptară într-un ecou prelung și jalnic; vuietul aleargă din poieni în poieni, clocotind. SADOVEANU, O. I 63. Iubirea lui e ca o floare cu petalele înrourate. CAMIL PETRESCU, T. II 101. Pe cîmpia-nrourată Dintr-al zilei revărsat Aduna frumoasa fată Rouă-n galbene ulcioare. COȘBUC, P. II 82. ◊ Fig. Înc-o trăsătură pe aceeași urmă, ceva mai adîncă, și rana apăru înrourată de sînge. MIRONESCU, S. A. 35.

!înrourá (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înroureáză

înrourá vb. (sil. -ro-u-), ind. prez. 3 sg. înroureáză

ÎNROURÁ vb. a se roura. (Iarba s-a ~.)

ÎNROURÁT adj. rourat, (înv. și pop.) rouros. (Iarbă ~.)

A SE ÎNROURÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A se umple de rouă. 2) fig. (despre ochi, pleoape, gene) A se umezi de lacrimi. [Sil. -ro-u-] /în + roură

înrourát, V. rourat.

rourát, -ă adj. (d. roŭă). Plin de roŭă, înrourat: cîmpia rourată. Fig. Umed: pămîntu era rourat de sînge. – Și înr-.

roureáză v. impers. (d. roŭă, lat. rorare). Pică roŭă. Ploŭă puțin, burează: n’a ploŭat, ci numaĭ a rourat. Fig. Din ochiĭ eĭ rourează lacrămĭ. – Și înr-. Vechĭ a răura, răora, roora, ruora, ruăra (eŭ ruăr). Cp. cu bour, nour.

ÎNROURA vb. a se roura. (Iarba s-a ~.)

ÎNROURAT adj. rourat, (înv. și pop.) rouros. (Iarbă ~.)

ROURAT adj. înrourat, (înv. și pop.) rouros. (Iarbă ~.)