îndumnezeit

ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Rar) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livr.) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Livr.) Divin, minunat. – V. îndumnezei.

ÎNDUMNEZEÍ, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livresc) A zeifica. Geniul grec... a îndumnezeit pe acești inventatori primitivi [ai focului]. GHEREA, ST. CR. III 189. ♦ A glorifica, a preamări, a diviniza. Eu am îndumnezeit în accente nepieritoare o franțușcă (= franțuzoaică) cu ochelari și cu ciuboțele. HOGAȘ, DR. II 61.

ÎNDUMNEZEÍT, -Ă, îndumnezeiți, -te, adj. (Livresc) Divin, dumnezeesc, minunat. Un suvenir, comoară de visuri fericite, De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări, De zile luminoase și îndumnezeite. ALECSANDRI, P. I 121.

îndumnezeí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 să îndumnezeiáscă

îndumnezeí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiésc, imperf. 3 sg. îndumnezeiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndumnezeiáscă

ÎNDUMNEZEÍ vb. v. deifica, diviniza, zeifica.

ÎNDUMNEZEÍT adj. v. ceresc, deificat, divin, divinizat, dumnezeiesc, sfânt, zeificat.

A ÎNDUMNEZEÍ ~iésc tranz. 1) A trata ca pe o divinitate; a diviniza; a zeifica. 2) fig. A ridica în slavă; a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /în + Dumnezeu

îndumnezeì v. a diviniza: zile luminoase, ’ndumnezeite AL.

îndumnezeĭésc v. tr. (d. Dumnezeŭ). Deific, divinizez. Vechĭ. Îndumnezeĭez (v. intr.). Devin zeŭ.

îndumnezei vb. v. DEIFICA. DIVINIZA. ZEIFICA.

îndumnezeit adj. v. CERESC. DEIFICAT. DIVIN. DIVINIZAT. DUMNEZEIESC. SFÎNT. ZEIFICAT.

îndumnezeí, îndumnezeisc vb. IV. Tranz. A adora pe cineva ca pe Dumnezeu; a diviniza, a preamări. ♦ A glorifica, a preamări. ♦ Refl. A deveni asemănător cu Dumnezeu. – Din pref. în- + Dumnezeu.