zăbăuc

zablaúd, ~ă a vz zăbăuc

ZĂBĂÚC, -Ă, zăbăuci, -ce, adj. (Pop.; despre oameni) Care este zăpăcit, aiurit, năuc. [Var.: zăpăúc, -ă adj.] – Contaminare între zăpăcit și hăbăuc.

ZĂPĂÚC adj. v. zăbăuc.

ZĂBĂÚC, -Ă, zăbăuci, -ce, adj. Zăpăcit, aiurit, năuc. [Var.: zăpăúc, -ă adj.] – Contaminare între zăpăcit și năuc.

ZĂPĂÚC, -Ă adj. v. zăbăuc.

ZĂBĂÚC, -Ă, zăbăuci, -e, adj. (Și substantivat) Zăpăcit, aiurit, năuc. Popii au cerut ajutorul prefectului și prefectul a dat ordin jandarmilor să-i aresteze pe zăbăuci. STANCU, D. 442. Tunde-o dă fugă, că vine zăbăucul. PETRESCU, A. R. 61.

ZĂPĂÚC, -Ă, zăpăuci, -e, adj. (Regional) Zăpăcit, hăbăuc. (Substantivat) Ce e, mă, zăpăucule, unde-ai adormit? PREDA, Î. 47.

ZĂBĂÚC, -Ă, zăbăuci, -ce, adj. Zăpăcit, aiurit, năuc. [Var.: zăpăúc, -ă adj.] – Din ză[păcit] + [hă]băuc.

ZĂPĂÚC, -Ă adj. v. zăbăuc.

zăbăúc (pop.) adj. m., pl. zăbăúci; f. zăbăúcă, pl. zăbăúce

zăpăúc (fam.) adj. m., s. m., pl. zăpăúci; adj. f., s. f. zăpăúcă, pl. zăpăúce.

zăbăúc adj. m., pl. zăbăúci; f. sg. zăbăúcă, pl. zăbăúce

ZĂBĂÚC adj. v. aiurit, buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit.

ZĂBĂÚC ~că (~ci, ~ce) Care este buimac; zăpăcit; năuc. /Orig. nec.

zăpăuc a. și m. zăpăcit: se uită în toate părțile ca un zăpăuc ISP. [Compromis între zăpăcit și năuc].

zăbăúc, V. zăpăuc.

zăpăúc, -ă adj. (din zăpăcit și năuc orĭ hăbăuc). Zăpăcit, năuc. – În vest zăbăuc, „nevleg, idiot”.

zăbăuc adj. v. AIURIT. BUIMAC. BUIMĂCIT. DERUTAT. DESCUMPĂNIT. DEZORIENTAT. NĂUC. NĂUCIT. ZĂPĂCIT.