zvârlugă

VÂRLÚGĂ s. f. v. zvârlugă.

ZVÂRLÚGĂ, zvârlugi, s. f. 1. Pește mic din apele stătătoare sau lin curgătoare, comestibil, cu mișcări foarte iuți, de culoare gălbuie, cu gura prevăzută cu șase mustăți și cu o țeapă sub ochi (Cobitis taenia). 2. Fig. Persoană vioaie, iute în mișcări, sprintenă. [Var.: vârlúgă s. f.] – Et. nec.

VÂRLÚGĂ s. f. v. zvârlugă.

ZVÂRLÚGĂ, zvârlugi, s. f. 1. Pește mic din apele stătătoare sau lin curgătoare, comestibil, cu mișcări foarte iuți, de culoare gălbuie, cu gura prevăzută cu șase mustăți și cu o țeapă sub ochi (Cobitis taenia). 2. Fig. Persoană vioaie, iute în mișcări, sprintenă. [Var.: vârlugă s. f.] – Et. nec.

VÎRLÚGĂ s. f. v. zvîrlugă.

ZVÎRLÚGĂ, zvîrlugi, s. f. Pește mic de culoare gălbuie, cu mișcări foarte iuți, răspîndit în rîuri și în apele stătătoare (Cobitis taenia). Iată, se găsesc aicea boișteni, zvîrlugi și porcușori. SADOVEANU, Î. A. 52. În albia-i ce-n munte-adînc se sapă, Zvîrlugi subțiri alunecă pe fund. CAZIMIR, L. U. 27. ◊ (Ca epitet pentru persoane sau în metafore și comparații, sugerînd ideea de mlădiere, iuțeală, vioiciune) Nu ești tu, Achime? întrebă ea iar și tot speriată ca o zvîrlugă închide poarta, intră în curte și se ridică peste ulucă. PREDA, Î. 49. Avea ochi vicleni ș-un trup mlădios ca o zvîrlugă. SADOVEANU, O. VIII 8. Iute ca o zvîrlugă se repezi și îmi sări drept în brațe. HOGAȘ, M. N. 18. Și unde-ai stat tu, fa zvîrlugă, așa singurică trei zile și trei nopți de-a rîndul. id. ib. 212. – Variantă: vîrlúgă (CARAGIALE, M. 13, ALECSANDRI, P. P. 353) s. f.

ZVÂRLÚGĂ, zvârlugi, s. f. 1. Pește mic de culoare gălbuie, cu mișcări foarte iuți (Cobitis taenia). 2. Fig. Persoană vioaie, iute în mișcări, sprintenă. [Var.: vârlúgă s. f.]

zvârlúgă s. f., g.-d. art. zvârlúgii; pl. zvârlúgi

zvârlúgă s. f., g.-d. art. zvârlúgii; pl. zvârlúgi

VÂRLÚGĂ s. v. zvârlugă.

ZVÂRLÚGĂ s. (IHT.; Cobitis taenia) (reg.) câră, cuțitoaie, fâsă, fâță, măriuță, mușcătoare, nisipariță, vârlugă, (Transilv.) vârligoanță.

ZVÂRLÚGĂ ~gi f. 1) Pește dulcicol de talie mică, foarte iute în mișcare, având corp alungit, de culoare galbenă, și șase mustăți. 2) fig. Persoană sprintenă și neastâmpărată. [G.-D. zvârlugii] /Orig. nec.

svârlugă f. cel mai răspândit pește din țară a cărui coloare variază după apa în care trăește (Cobitis taenia). [Și vărlugă: probabil derivat din svârlì: pește ce se agită mereu (cf. sinonimul fâță)].

vârlugă f. V. svârlugă.

vîrlúgă, V. zvîrlugă.

zvîrlúgă și (Munt. și) vîrlúgă f., pl. ĭ (d. zvîrl, adică „vioĭ, violent, ager”. Cp. și cu sîrb. vrljika, prăjină). Un pește mic și vioĭ (cobitis taenia). A sări ca zvîrluga, a fi foarte ager în mișcărĭ. Fig. Copil saŭ om vioĭ: ce zvîrlugă!

vîrlugă s. v. ZVÎRLUGĂ.

ZVÎRLUGĂ s. (IHT.; Cobitis taenia) (reg.) cîră, cuțitoaie, fîsă, fîță, măriuță, mușcătoare, nisipariță, vîrlugă, (Transilv.) vîrligoanță.

zvârlúgă, zvârlugi, (zgârlugă), s.f. – (zool.) Specie de pește (Cobitis taenia Linnaeus) ce trăiește în apele lin curgătoare, cât și în apele stătătoare; specie răspândită în râul Tisa și în bălțile zăvoaielor, precum și pe cursul inferior al Izei (Ardelean, Beres, 2000: 82). – Din z- + vârlugă (MDA).

zvârlugă, zvârlugi s. f. persoană vioaie / iute în mișcări / sprintenă