zdrumicat

ZDRUMICÁ, zdrúmic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărâma, a zdrobi. ♦ Fig. A nimici, a distruge. – Contaminare între dumica și zdrobi.

ZDRUMICÁT, -Ă, zdrumicați, -te, adj. (Pop.) Făcut bucățele, sfărâmat, zdrobit. – V. zdrumica.

ZDRUMICÁ, zdrúmic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărâma, a zdrobi. ♦ Fig. A nimici, a distruge. – Contaminare între dumica și zdrobi.

ZDRUMICÁT, -Ă, zdrumicați, -te, adj. (Pop.) Făcut bucățele, sfărâmat, zdrobit. – V. zdrumica.

ZDRUMICÁ, zdrúmic, vb. I. Tranz. 1. A face bucățele; a sfărîma, a zdrobi. Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării Cesaru ’ncă veghează la trunchiul cel plecat Al sălciei pletoase. EMINESCU, O. I 63. Sabia scotea, în vînt o-nvîrtea, Pe șerpe-l lovea, Trupu-i zdrumica. ANT. LIT. POP. I 315. 2. A nimici, a distruge. Zdrumicară pe păgîni ca pe furnici. ISPIRESCU, M. V. 16. Așa urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice. CREANGĂ, P. 188. – Variantă: zdrumecá (SANDU, D. P. 130) vb. I.

ZDRUMICÁT, -Ă, zdrumicați, -te, adj. Strivit, zdrobit, sfărîmat. ◊ Fig. Auzea scîrțîind roata ciuturii de la fîntină și... apa zdrumicată pe mina și pe fața lui Manlache. POPA, V. 30. Prin mîndrul întuneric al pădurii de argint Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. EMINESCU, O. I 85.

ZDRUMICÁ, zdrúmic, vb. I. Tranz. (Pop.) A face bucățele, a sfărâma, a zdrobi. ♦ A nimici, a distruge. – Din dumica (după zdrobi).

ZDRUMICÁT, -Ă, zdrumicați, -te, adj. (Pop.) Făcut bucățele, sfărâmat, zdrobit. – V. zdrumica.

zdrumicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 zdrúmică

zdrumicá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. zdrúmică, imperf. 3 sg. zdrumicá

ZDRUMICÁ vb. v. distruge, mărunți, nimici, pisa, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

ZDRUMICÁT adj. v. distrus, nimicit, potopit, prăpădit, sfarâmat, zdrobit.

A ZDRUMICÁ zdrúmic tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A preface în bucăți (prin presare, lovire etc.); a sfărâma; a zdrobi. 2) (fructe, legume) A face să-și piardă forma (prin presare, strângere etc.); a strivi, a turti, a zdrobi; a chiflici. 3) fig. A face să nu mai existe; a omorî prin mijloace violente; a zvânta; a distruge; a nimici; a zdrobi; a prăpădi. /Contaminare între a dumica și a zdrobi

sdrumicà v. 1. a face praf: așa urs oștirea întreagă e în stare s’o sdrumice CR.; 2. a se nimici: libertatea și legea popoarelor se sdrumică BĂLC. [Compromis între verbele sinonime dumica și sdrobì].

sdrumicat a. 1. stricat, sdrobit: vezi izvoare sdrumicate peste pietre licurind EM.; 2. fig. prăpădit: a întrupa o patrie atât de sdrumicată BĂLC.

zdrumíc, a -á v. tr. (din *zdumic, d. dumic, supt infl. luĭ zdrobesc). Zdrobesc, fărîm, frămînt: a zdrumica cașu. Fig. Nimicesc, prăpădesc: a zdrumica o oaste, o țară, un popor. V. zdruhăĭ.

zdrumica vb. v. DISTRUGE. MĂRUNȚI. NIMICI. PISA. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

zdrumicat adj. v. DISTRUS. NIMICIT. POTOPIT. PRĂPĂDIT. SFĂRÎMAT. ZDROBIT.