zacăș

zacáș, ~ă a vz zăcaș

zacắș, ~ă a vz zăcaș[1]

záciș, ~ă a vz zăcaș

ZĂCÁȘ, -Ă, zăcași, -e, adj. (Pop.) 1. Care zace bolnav în pat; fără putere; p. ext. leneș, trândav. 2. Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător. – Zăcea + suf. -aș.

ZĂCÁȘ, -Ă, zăcași, -e, adj. (Reg.) 1. Care zace bolnav în pat; fără putere; p. ext. leneș, trândav. 2. Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător. – Zăcea + suf. -aș.

ZĂCÁȘ, – Ă, zăcași, -e, adj. ( Munt., Transilv.) Care zace bolnav în pat, fără putere; p. ext. care lenevește, trîndăvește (v. leneș, trîndav). Pintea... ca om zăcaș ce era, își lăsa totdeauna vreme și cu atît mai puțin putea să se pripească acum, cînd era vorba de niște lucruri pe care nu-i venea să le. creadă. SLAVICI, O. I 152. ♦ Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător, [Pigmeii] erau zăcași la inimă și aveau pizmă... pe oamenii ceilalți. ISPIRESCU, U. 62. Tată-său, moșu-său, buni și străbuni, ciocoi zăcași și răi, slugi plecate a tuturor puternicilor. GHICA, S. 90. ◊ (Substantivat) Creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș, după cum i se cuvenea. ISPIRESCU, L. 108.

ZĂCÁȘ, -Ă, zăcași, -e, adj. (Reg.) Care zace bolnav în pat, fără putere; p. ext. leneș, trândav. ♦ Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător. – Din jăcaș (înv.; după zăcea).

zăcáș (pop.) adj. m., pl. zăcáși; i. zăcáșă, pl. zăcáșe

zăcáș adj. m., pl. zăcáși; f. sg. zăcáșă, pl. zăcáșe

ZĂCÁȘ adj. v. dușmănos, gelos, invidios, pizmaș, pizmuitor, ranchiunos, răzbunător.

ZĂCÁȘ adj., s. v. indolent, leneș, puturos, trândav, trântor.

ZÁCĂȘ, -Ă, (Mold.) adj. Leneș, puturos. (din zăcea)

zăcaș a. și m. vindicativ: era pizmătareț și zăcaș la inimă ISP. [Lit. bolnav].

zăcáș, -ă adj. (din jacaș supt infl. luĭ zac). Munt. vest. Vindicativ.

zăcaș adj. v. DUȘMĂNOS. GELOS. INVIDIOS. PIZMAȘ. PIZMUITOR. RANCHIUNOS. RĂZBUNĂTOR.

zăcaș adj, s. v. INDOLENT. LENEȘ. PUTUROS. TRÎNDAV. TRÎNTOR.