ZĂCÁȘ, – Ă, zăcași, -e, adj. ( Munt., Transilv.) Care zace bolnav în pat, fără putere; p. ext. care lenevește, trîndăvește (v. leneș, trîndav). Pintea... ca om zăcaș ce era, își lăsa totdeauna vreme și cu atît mai puțin putea să se pripească acum, cînd era vorba de niște lucruri pe care nu-i venea să le. creadă. SLAVICI, O. I 152. ♦ Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător, [Pigmeii] erau zăcași la inimă și aveau pizmă... pe oamenii ceilalți. ISPIRESCU, U. 62. Tată-său, moșu-său, buni și străbuni, ciocoi zăcași și răi, slugi plecate a tuturor puternicilor. GHICA, S. 90. ◊ (Substantivat) Creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș, după cum i se cuvenea. ISPIRESCU, L. 108.