vătrar

VĂTRÁI, vătraie, s. n. 1. Unealtă metalică în formă de cârlig lung sau de lopățică, cu coadă, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, din cuptoare etc.; vătrar. ◊ Expr. (Pop. și fam.) Trai pe vătrai = viață ușoară, lipsită de griji, (înv. și reg.) Trai cu vătrai = viață grea, plină de certuri, de neînțelegeri. 2. Lambă (la căruță sau la car). – Cf. sb. vătralj, bg. vatral.

VĂTRÁR, vătrare, s. n. (Reg.) Vătrai (1). – Vatră + suf. -ar.

VĂTRÁI, vătraie, s. n. 1. Unealtă mecanică în formă de cârlig lung sau de lopățică, cu coadă, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, din cuptoare etc.; vătrar. ◊ Expr. (Pop. și fam.) Trai pe vătrai = viață ușoară, lipsită de griji. (Înv. și reg.) Trai cu vătrai = viață grea, plină de certuri, de neînțelegeri. 2. Lambă (la căruță sau car). – Cf. scr. vătralj, bg. vatral.

VĂTRÁR, vătrare, s. n. (Rar) Vătrai (1). – Vatră + suf. -ar.

VĂTRÁI, vătraie, s. n. 1. Unealtă în formă de cîrlig sau de lopățică cu coadă, de obicei de fier, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, cuptoare etc. Scurmă cu vătraiul tata, în focul de pe vatră. STANCU, D. 46. Băteau copii din vătrai și clește. Dar el tăcea, săracul, ca un pește. TOPÎRCEANU, P. 100. Baba ia vătraiul și-l înfierbîntă-n foc. SBIERA, P. 58. ◊ Expr. Trai cu vătrai sau un trai și-un vătrai = viață de certuri și de neînțelegeri; viață grea, amară. De te-o-ntreba cum mi-e traiul? Spune-i că e cu vătraiul. Nici un prînz Făr’ de plîns. BIBICESCU, P. P. 178. Și numai așa a scăpat biata noră de un trai și un vătrai. I. CR. II 266. Spune că m-am măritat; De-or întreba cum mi-e traiul, Spune-le că cu vătraiul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 345. 2. Lambă (1). – Variante: vătrár, vătrál (MARIAN, NA. 39) s. n.

VĂTRÁL s. n. v. vătrai.

VĂTRÁR s. n. v. vătrai.

vătrái (vă-trai) s. n., pl. vătráie

vătrár (reg.) (vă-trar) s. n., pl. vătráre

vătrái s. n. (sil. -trai), pl. vătráie

vătrár s. n. (sil. -trar), pl. vătráre

VĂTRÁI s. 1. (reg.) scociorâtor, vătrar, (Transilv. și Maram.) spuzar. (~ pentru scormonit jarul.) 2. v. lambă.

VĂTRÁR s. v. vătrái.

vătrái (-ie), s. n. – Unealtă cu care se umblă în foc. – Var. vătral, vătrar. Sb., rut. vatrajl, cf. bg. vatral (Tiktin; Candrea; Brückner, Z. slaw. Phil., 205, cuvinte care provin din vatră.

VĂTRÁI ~ie n. 1) Unealtă metalică în formă de lopată (mică), folosită pentru a scoate cenușa sau jarul din sobă sau din vatră. 2) Cârlig de metal folosit pentru a scormoni focul în sobă sau în vatră. [Sil. vă-trai] /vatră + suf. ~ai

vătraiu n. 1. lopățică de sgândărit focul; fig. traiu cu vătraiu, vieață cu certuri continue; 2. pl. lambele carului dintr’o singură bucată de fier. [Tras din vatră].

vătráĭ (vest) n., pl. ĭe și urĭ, și vătrár și vatrár (est) n., pl. e (d. vatră, ca tăcĭunar d. tăcĭune. Numaĭ vătraĭ vine d. sîrb. vatralj, bg. vatral). Unealtă de fer de scormolit focu. (Lopățica e de luat cărbunĭ, ĭar cleștele de apucat). Traĭ cu vătraĭ, căsnicie rea, adică „cu bătăĭ cu vătraĭu”.

VĂTRAI s. 1. (reg.) scociorîtor, vătrar, (Transilv. și Maram.) spuzar. (~ pentru scormonit jarul.) 2.(TEHN.) lambă, (reg.) costiș, cruce, întinzătoare, lanț, lănțuș, scară, tinzătoare, (prin Olt. și Ban.) scăriță. (~ la car, căruță.)

vătrar s. v. VĂTRAI.

vătrái, vătraie, s.n. – (reg.) Unealtă metalică în formă de cârlig lung, cu coadă, cu care se scormonește jarul în sobe; spuzar. „Bate mâța cu vătraiu / De ce nu s-o copt mălaiu” (Memoria, 2004: 1.098). – Din srb. vatralj, bg. vatral (Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX); din vatră + suf. -ai (MDA).

vătrái, vătraie, s.n. – Unealtă metalică în formă de cârlig lung, cu coadă, cu care se scormonește jarul în sobe: „Bate mâța cu vătraiu / De ce nu s-o copt mălaiu” (Memoria 2004: 1098). – Din srb., ucr. vatralj (DER).

trai pe vătrai expr. (pop.) viață ușoară / lipsită de griji.